Cu timp şi fără timp

Cu timp şi fără timp lucraţi ogorul vostru.
Nu pregetaţi nici să-l stopiţi cu sânge –
Chiar dacă ochii limpezi necontenit vor plânge,
Blândeţea-i datoria, tot ea-i câştigul vostru.

Cu timp şi fără timp călăuziţi popoare,
Le adăpaţi din apa cea mai vie.
Învingeţi ezitarea, sabat să nu mai fie,
Împărtăşiţi, prin harul dat vouă, vindecare.

Cu timp şi fără timp intraţi pe poarta strâmtă
Cu post, cu rugăciune, cu aspră vieţuire.
Nu-i vreme de odihnă, ci doar de primenire
Pentru tărâmul unde, din veac, îngerii cântă.

Poezia

Poezia
e tot ce omul a creat mai viu.

E panaceul pe care Dumnezeu
a îngăduit lutului să-l afle
spre propășire.
Din depărtări nebănuite,
din graniți ale neființei,
omul și poezia
au copilărit împreună
sub același cer.
S-au înălțat unul pe altul
și au cuprins Necuprinsul
într-un cuvânt
suav și dulce ca o lacrimă de sfânt.

Prin Poezie
încercăm să ne recâștigăm aripile.

Ectenie de cereri

M-ai zidit stăpân materiei, slujitor al Tău printr-însa,
Sub puterea Ta adâncă mi-ai dat firul existenței –
Te implor, dar, Împărate, schimbă-n aripi neputința
Și-mi trimite omenirea pe tărâmul transcendenței.

Dă-mi credința care mută munții cugetului lumii,
Dă-mi din apriga putere de-a exorciza ființa.
Mă voi răscula prin Tine împotriva moliciunii
Și prin Tine poezia va întinde biruința.

Nimicește îndoiala, n-o lăsa să mai trăiască,
Dă-mi nădejdea înnoirii, nu dreptate, ci-ndurare;
Din vremelnicia vieții pot minuni să izvorască.
Deci, întâi de toate, Doamne, dă-mi din marea Ta răbdare !

Despre tine

– sonet –

… Și mă gândesc, cuprins de dor, la tine,
Și îți primesc, ca pe un vis, sărutul –
Tandrul, simplul, fragedul și mutul –
Cum se revarsă ca un psalm în mine.

Sunt iarba sub a pașilor tăi vrajă
Ce, răcorită,-ncepe-o viață nouă;
Pe-a zâmbetului tău petale eu sunt rouă,
În cea dintâi a dimineții strajă.

Ghirlandă proaspătă la gât îți sunt, fecioară,
Din mii de flori de colț culese-n zori de vară
Și-aș zăbovi la pieptul tău o veșnicie

Să simt cum pomul vieții încet ni se apleacă
Și să rămân cu tine întocmai cum nu pleacă
Poetul din eterna lui copilărie.

Haiku – exerciții în metru japonez

1.
Să te pleci zilnic
în fața cuvintelor:
iată virtutea !

2.
Aș vrea privirea
cu care tâlharul rău
a scrutat raiul!

3.
Gânduri, vise, ani:
de ce vă plecați sfioși
în fața morții ?

4.
Cât de suavă
îți e părerea de rău
cruntă ispită !

5. Aș vrea să sărut
iarba crescând, fetițo,
pe mirarea ta !

6.
Închide poarta
ca să nu intre timpul
la tine, mamă !

7.
Ce tristă ar fi,
fără copilul din noi,
viața pe pământ.

8.
Cel mai greu păcat?
Nu mă pot gândi decât
la nepăsare !

9.
Ai grijă, Doamne:
oamenii nu sunt mereu
chiar ce par a fi !

10.
Tăcerea, totuși,
este cel mai bun discurs
existențial.

 

Un Haiku are trei versuri cu 5, 7 și, respectiv, 5 silabe.

Noaptea

Lumina-i stinsă pe pământ
Și dorurile se arată
Când noaptea stăruie molcom
Stranie și-nmiresmată.

Sălaș de rugi duhovnicești,
De gheață e și totuși caldă.
Pe străzi lumini de felinare
Și multă liniște ce scaldă.

De stai în loc, auzi tăcerea.
De treci la pas, nu vezi nimic.
Dar ochiu-nchis, lăuntru arde
Privind lumini pe cerul mic.

E amorțit tot universul
Și noaptea-n vis tremurătoare
E plămădită din neliniști
Și divă e și fată mare.

Probabil vor veni și zorii
Deasupra pomilor din sat
Dar noaptea încă zăbovește
Sărutul binecuvântat.

Numai poetul stă de veghe
Gândindu-se că Dumnezeu
Făcut-a noaptea din nevoia
De a vorbi cu gândul Său.

 

Publicată în revista Helis, Slobozia, dec. 2013, pag. 9

Dorinţă

O foaie albă, atâta îmi doresc
Şi-o inimă virgină-n pieptul meu,
Un suflet cald alături să iubesc
Şi-n ceruri să mi-L ştiu pe-acelaşi Dumnezeu.

Peisaj de seară

Părintelui Dumitru Lazăr

 

E seară. S-au aprins luminile-n oraș.
În aur îmbrăcate-s aleile pustii.
Rar se mai aude vreun zgomot stins de pași
Și luna-abia răsare și orele-s târzii.

O liniște adâncă domnește peste toate
Și-ntr-însa toți copacii par heruvimi feerici.
O singură făptură, dorind singurătate,
Se roagă în altarul unei străvechi biserici.

Doar el și-al lumii Tată grăiesc unul spre altul
Simțiri de ei știute și lacrimi și suspine.
O pace îngerească coboară din înaltul
Divinul cer albastru, izvor de veșnic bine.

La umbra Crucii

Îmi amintesc de-acea crucificare
Ce-a mântuit o lume de povară
Și văd cum, prin a mea lucrare,
Te răstignesc, Stăpîne-a doua oară.

În fața Ta, iubirea mea cea mare,
Mă-nfățișez cu sufletul deschis
Ca să primesc nu dreaptă judecare
Ci nimbul Tău ce-n lume l-ai trimis.

Aduc spre Tine doar o rugăminte:
Viază-mă, Iisuse, ne-ncetat,
Primește-mă în cerurile sfinte
Și fură-mă din tot ce e păcat!

Coboară, Doamne, din tării puterea
Să port cu vii dorințe Crucea Ta,
Să-Ți mulțumesc cu lacrimi când durerea
Prin lacrimi mintea îmi va mângâia.

Deși cunosc de mic a Ta lucrare –
Căci fost-a univers copilăriei –
Eu totuși cer o inimă mai mare
Și-un simț mai viguros al armoniei.

Puterea Crucii Tale astăzi este
Nemeritat izvor de înălțări
Din praf spre continentele celeste
Și din banalul vieții spre cântări.

Bucură-te, Preacinstită Cruce,
Podoaba mea și soră după har,
Bucură-te, pom spre care fuge
Creștinu-n orice vreme de hotar,

Bucură-te, leac durerii prin durere,
Bucură-te, sabie de foc și scut,
Bucură-te, semn al cerui care cere,
Bucură-te, fier în trupul meu de lut,

Bucură-te, începutul mântuirii,
Bucură-te, al păcatului zăgaz,
Bucură-te, frate-n lupta firii,
Bucură-te, agonie și extaz,

Bucură-te, arma păcii-ntre popoare,
Bucură-te,-al raiului deschizător,
Bucură-te, Cruce, că ești păzitoare
Neclintită-a vieții tuturor.

Poezie premiată cu Premiul special pentru cea mai bună poezie dedicată Sfintei Cruci la Concursul de poezie „Daniel Turcea”, 1998

Avem nevoie

(Matei IX, 27-35 – Vindecarea celor doi orbi din Capernaum)

Avem nevoie să simțim.
Avem nevoie să iubim
Ca din orbirea ce ne-apasă
Iară și iară să ne izbăvim.
Ne-am săturat de peisaje dezolante
Și de urlete de lupi în pustiu.
Ne-ajunge-atâta suferință oarbă
În trupul de pământ cărămiziu.
Avem nevoie de o altă lume,
De raiul ce așteaptă-n noi
Dorințe curate,
Plăceri nevinovate
Și ochii să se vindece-amândoi.
Avem nevoie să strigăm deodată
Cu-ntreaga gură proaspăt vindecată:
Fiule-al lui David, miluiește-ne pe noi !