Pe sub ploi de orhidee,
În acorduri vagi de liră,
Ai trecut ca o idee
Și cuvintele fugiră.
Un zefir stăruie încă
Purtând chipul tău pe frunte
Ca pe-un dor, ca pe-o poruncă
Dăruite-n rug, pe munte.
Marmura de altădată
Pașii poartă-n amintire
Și suspinului de fată
Îi zidește mănăstire.
N-au crezut nici sinodalii
În icoana ta rupestră
Tămâiată prin vitralii
De-o angelică orchestră.
Dar îi murmur o cântare
Și-i șoptesc o rugăminte:
Din îndepărtări astrale,
Iubito, să iei aminte !
Nicolae Marinescu 