Examenul credinței

(Predică la Duminica a 17-a după Rusalii, a canaaneencei – Matei 15, 21-28)

Puțini suntem în biserică și e trist să vedem băncile goale. Nădăjduiesc că mai mulți suntem în online, dar, cum spunea cineva mai de mult, Dumnezeu completează locurile libere cu îngerii Săi.

Poate suntem tentați în aceste zile să simțim că cerul e prea sus, că Dumnezeu nu ne poate auzi, sau ne aude și nu ne ascultă rugăciunile. Poate că simțim în aceste zile, că ne este pusă răbdarea la încercare și credința. Dar tocmai despre această punere la încercare a credinței a fost vorba în evanghelia citită astăzi. O evanghelia foarte frumoasă, pe care o puteți auzi și la Sfântu Maslu. E una dintre cele șapte evanghelii.

Aici este vorba despre o femeie canaaneancă. Spune evanghelia că Mântuitotul se afla „în ținuturile Tirului și ale Sidonului”(versetul 21). Tirul și Sidonul sunt două orașe la Marea Mediterană, aparținând, istoric, poporului fenician, sau canaanean, popor cu care evreii au avut de multe ori conflicte, uneori sângeroase. Astăzi, în acel teritoriu se află Libanul.

Prin urmare, Mântuitorul se afla în afara granițelor Țării Sfinte. De ce, nu știm. Poate că acesta era planul Lui, sau poate Îl chemaseră evreii din diaspora. Oricum, Se afla acolo, între neiudei, care totuși, Îl ascultau. Îl urmau ca și în Țara Sfântă. Printre ei, ne spune Evanghelia, că o femeie se ținea după El și striga din toate puterile: „Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de un demon!” (versetul 22).

E interesant să vezi la un om ne-iudeu, păgân socotit, cum face această mărturisire de credință: „Doamne, Fiul lui David”. Recunoștea, iată, dumnezeirea Mântuitorului. Și nu de puține ori am văzut, în evanghelii, oameni care nu erau iudei, dar dovedeau o credință mai aprinsă, mai puternică decât iudeilor și pe aceștia Mântuitorul i-a lăudat. Pe centurionul roman care avea o slugă bolnavă și s-a dus la Hristos și Hristos a lăudat credința lui: „la nimeni în Israel nu am văzut atâta credință” (Matei 8,10). Pe femeia vindecată de boala ei femeiască, pe care o asigură: „credința ta te-a mântuit.” (Matei 9,22)

Care este reacția Mântuitorului la cererea acestei femei din Canaan ? Are trei reacții. O pune de trei ori la încercare. Avem imaginea unui test în trei puncte pentru această femeie din partea Mântuitorului. Și vom vedea că ea trece acest test cu brio.

Prima reacție a Mântuitorului: o ignoră. Se face că nu o aude, în aparență. Spune Evanghelia: „Dar El nu i-a răspuns nici un cuvânt”. Nici da, nici nu. Pur și simplu a ignorat-o. Vă dați seama cum s-a simțit femeia aceea. Era o mamă care avea un copil suferind. Ea nu se mai gândea că deranjează pe cineva prin strigătul ei, că se îmbulzește. Nu. O interesa soarta copilei sale. Dar, prin tăcerea Lui, Mântuitorul o provoacă pe această femeie să insiste, să nu se dea bătută așa ușor.

Și de câte ori nu ni se pare, mai ales în vremea aceasta de pandemie, că Dumnezeu nu ne ascultă, sau ne ascultă cu întârziere, că nu ne dă ceea ce Îi cerem, ci ne dă altceva, după cum consideră El. Dar tocmai acest lucru trebuie să îl avem în minte, că ne sunt puse la încercare, ca la un fel de examen, credința și, mai ales, răbdarea.

Urcușul pe calea binelui se face cu pași mici, obositori, ca urcușul pe un munte. Uneori înaintezi atât de încet, încât ai impresia că stai pe loc, că avansezi cu greu. Coborâtul pe calea păcatului, în schimb, este ușor, e simplu. E suficient să te lași dus la vale și gravitația face restul. Dar omul care ajunge sus, în vârful muntelui și privește apoi de acolo, își dă seama că urcușul lui nu a fost în zadar. Aceasta este diferența între bine și rău. Urcușul pe calea binelui este greu, anevoios, iar coborâtul pe calea păcatului e lejer. Dar nu înseamnă că acolo jos ne așteaptă Dumnezeu. Dumnezeu ne așteaptă sus.

După ce Mântuitorul o ignoră, în prima fază pe femeie, vin ucenicii la El: „Doamne, Doamne, dă-i drumul, căci strigă în urma noastră” (versetul 23). Ori pentru voiau să o ajute pe femeie, ori ca să scape de strigătele ei, ucenicii vin și insistă: Doamne, dă-i drumul, dă-i ce cere și las-o să se ducă. Dar încă o dată Mântuitorul îi refuză femeii rugăciunea și nici măcar nu îi răspunde ei direct, ci le răspunde ucenicilor, spunându-le: „Nu sunt trimis decât către oile pierdute ale casei lui Israel”. (versetul 24) Adică: nu sunt trims decât către iudei, către poporul ales, nu către păgâni.

Vedem aici un exemplu frumos: ucenicii insistă pe lângă Hristos, mijlocesc, în numele femeii, către Hristos. De aceea ne închinăm noi la sfinți: pentru că ei sunt mijlocitori. Avem un exemplu clar aici, în această evanghelie, cum apostolii se roagă lui Hristos pentru femeia aceea și se roagă pentru fiecare dintre noi. Și cuvântul lor are putere în fața lui Hristos. Pentru că El a fost, ca și noi, om pe pământ și cunoaște slăbiciunile și limitele noastre, mai bine chiar decât ni le cunoaștem noi.

Mântuitorul dă acest răspuns: nu sunt trimis decât către iudei. Prin urmare nu Mă ocup de ea, pentru că nu este din poporul ales. Aceasta este a doua reacție a Mântuitorului. După ce, în prima fază, a ignorat-o, acum o refuză. Sau așa pare. Încă o lovitură dată femeii și încă un test al credinței ei. Însă este un răspuns menit să îi întărească și mai tare credința, să o îndârjească și mai tare pe această femeie.

Dar Hristos nu se afla atunci printre iudei, ci în mijlocul unui popor păgân. De aceea, spusa lui că nu a venit decât pentru iudei pare neverosimilă în locul acela.

Dar femeia și mai tare striga. Vine, cade în genunchi în fața Lui și spune: „Doamne, ajută-mă!”. Din nou insistă, nu se lasă. Era disperarea unei mame care avea un copil bolnav și, în fața acestei disperări, nu mai contau nici bunele maniere, nici teama că va deranja pe cineva cu strigătele ei. E voia doar să își vindece copilul. Așadar, ea cade în fața lui Hristos și strigă după ajutor. Aici, e prima dată când Mântuitorul i se adresează ei direct. O mustră, spunând: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor.”(versetul 26). Copiii sunt poporul ales iar păgânii erau socotiți câini, nedemni de ajutorul lui Dumnezeu. Nu despre câini vorbește Hristos aici, ci despre oameni.

Dar femeia Îl impresionează pe Iisus cu răspunsul ei: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor”. Da, știu că nu sunt din poporul ales al Tău, nu sunt dintre copii, dar măcar resturi dă-mi și mie, măcar ce rămâne de la ei. Dovedește, aici, femeia, nu numai o credință puternică, dar dovedește și smerenie: da, Doamne, nu vreau să îmi dai partea care se cuvine copiilor. Dă-mi ce rămâne. Resturile.

Mântuitorul, după ce prima dată o ignoră, a doua oară o refuză, iar a treia oară, o mustră, acum o laudă pe femeie în fața tuturor celor prezenți, ca pe un elev în fața întregii clase: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti!” Iată ce răsturnare de situație! În aparență, Mântuitorul o ignora și o refuza pe femeie, doar pentru a-i testa credința. Iar femeia a trecut cu bine testul acesta, pentru că Însuși Hristos o laudă.

Foarte frumos se întâmplă această evanghelie în perioada aceasta de pandemie, care, trebuie să recunoaștem, este cel puțin incomodă, dacă nu dificilă pentru mulți dintre noi. Ni se pun la încercare credința și răbdarea. Nu de dragul încercării în sine. Dumnezeu nu Se joacă cu noi. Ni se dau încercări pentru a ni se întări credința și răbdarea.

Aș vrea să dăm și noi dovadă de răbdare, pentru că trăim în vremuri ale vitezei, în care vrem ca totul să se rezolve repede, acum, printr-o apăsare de buton sau printr-un clic. Dumnezeu, însă, nu lucrează așa. El poate și dorește să ne ajute, dar așteaptă și dela noi partea noastră, adică această credință și această răbdare pe care le-a lăudat astăzi în Evanghelie femeii canaaneence.

Să învățăm să Îi cerem lui Dumnezeu nu ceea ce ne dorim, ci ceea ce avem nevoie. Nu ai nevoie să Îi specifici lui Dumnezeu ce ai nevoie, pentru că El știe deja. Rugăciunea ar trebui să ne fie simplă: Doamne, dă-mi răbdare și credință ca să primesc ceea ce Tu consideri că am nevoie să-mi dai.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s