După ce povățuiește ascultătorii către smerenie, prin pilda vameșului și a fariseului și, respectiv, la inocență, prin frumoasa lui chemare „Lăsați copiii să vină la Mine căci a unora ca acestora este Împărăția cerurilor”, Hristos primește de la un om din mulțime o întrebare: ce să facă pentru a moșteni viața veșnică ? O întrebare esențială și existențială, în care ne regăsim cu toții.
Acest om, spune evanghelistul Luca, era dregător. Un om cu o funcție publică, în administrație sau ceva asemănător. Un om cu o oarecare pregătire profesională, putem deduce. Și, dacă urmărim evanghelia paralelă de la Matei, capitolul 19, aflăm că acest dregător era și tânăr. Prin urmare, avem om în floarea vârstei, cu o carieră promițătoare, cu un viitor frumos, care vine și Îl întreabă pe Hristos ce să facă pentru a moșteni Împărăția cerurilor.
Tot o evanghelie paralelă, de data aceasta de la Marcu, spune că tânărul dregător a alergat și a îngenunchiat înaintea Lui. (Marcu 10, 17) A venit nu ca să caute nod în papură sau ca să Îl pună pe Hristos în încurcătură, cum făcuseră alții, ci a venit cu o vădită sinceritate.
Răspunsul Mântuitorului vine franc, fără ocolișuri:
„De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu.”
Luca 18, 20
Vrea să îl asigure pe tânăr că El nu a venit în lume ca să aducă porunci și învățături noi, rețete speciale de sfințenie, ci să le desăvârșească pe cele vechi. Că adevăratele valori nu s-au schimbat. Că a venit nu ca să desființeze poruncile legii vechi ci să le împlinească. Să le plinească, spunem noi, adică să le umple de conținut nou duhovnicesc.
Așa că îi amintește tânărului câteva din poruncile Decalogului, de a căror împinire depinde moștenirea Împărăției cerurilor:
Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Luca 18, 19
Interesant este că porunca despre iubirea aproapelui nu apare în Decalog. Hristos o adaugă la celelalte, ca o încununare, ca un rezumat al lor.
Tânărul Lui interlocutor îi răspunde cu naturalețea omului care știe că spune adevărul: „Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele.”. „Din copilăria mea” este varianta evanghelistului Matei. De câte ori citesc textul acesta, mă gândesc: Iată un om frumos ! Iată un suflet nobil ! Acest tânăr funcționar este o dovadă de elan tineresc, de preocupare atât pentru evoluția profesională cât și pentru cea spirituală. O îmbinare pe care o vedem tot mai des în zilele noastre, la tinerii care calcă pragul bisericii. Una nu o exclude pe cealaltă, ci se susțin reciproc, ca două aripi.
Tânărul fusese educat să creadă că preocuparea pentru viața spirituală nu este un apanaj doar al oamenilor în vârstă sau al teologilor, ci al tuturor. Și îmi amintesc de anii când, în biserica satului copilăriei, mergeam la strană ca să învăț cântarea bisericească și cineva m-a întrebat ce păcate grele am făcut eu ca să vin la biserică ? Mai stăruia încă o concepție, rămasă probabil din vremurile comuniste atee, că biserica trebuie să rămână la marginea satului, retrasă, să nu iasă prea mult în societate, ca să nu deranjeze.
Dar am refuzat, încă de pe atunci, să cred că biserica este un loc sumbu, întunecat și neprimitor, unde intri doar dacă ai ceva pe suflet. Dimpotrivă, este un loc deschis, primitor, plin de lumină, de căldură și de prospețime, în care, deopotrivă tineri și vărstnici, găsim pace, răspunsuri și prietenie.
Iată cum tânărul nostru păzise poruncile din copilăria lui, dar voia mai mult. Nu considera că se află la capăt de drum, așa cum, greșit, gândea fariseul din cunoscuta pildă. Acela se felicita pe sine pentru că era un om drept, dar acesta era perfecționist. Așa sunt tinerii, ce să-i faci!. El dorea să depășească poruncile, ca un sportiv care nu se plafonează odată cu baterea primului record; îl râvnește pe următorul. Pentru el, împlinirea poruncilor era doar nota de trecere. Dar el își dorea să fie premiant.
Mântuitorul l-a îndrăgit pe tânăr pentru acest răspuns, ne spune evanghelistul Marcu. A văzut în el un buchet de virtuți: curăție a sufletului, entuziasm tineresc și îndrăzneală. Își alesese ca modele în viață pe profeți și pe dascălii scripturilor și îi urma cu firească râvnă. Pentru el, să își trăiască viața nu însemnase distracție și risipă, ci dreaptă socotință și elan spiritual.
E un lucru bun în viață să nu ne mulțumim cu lucruri făcute de mântuială. Ca să fie. Pentru că trebuie. Chiar dacă nu toți reușim să fim cei mai buni în școala sau meseria noastră, important este să dăm tot ce putem. Să știm că ne-am folosit la maxim potențialul. Să știm că nu ne-am plafonat.
Și, pentru că personajul nostru i-a cerut Domnului o cale de a depăși poruncile și de a atinge desăvârșirea, Domnul îi răspunde:
„Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie”.
Luca 18, 22
I-a arătat o cale a detașării totale de cel lumești și a dedicării exclusive lui Dumnezeu. Cale pe care tânărul încă nu era gata să apuce, pentru că s-a întristat: avea multe avuții.
Asta Îl face pe Hristos să constate cu tristețe că cei ce au averi vor intra cu greu în Împărăția cerurilor. Se cere un caracter puternic și discernământ. Să nu ne lăsăm însă seduși de ideea că posesiunile pământești sunt problema. Ele pot fi o problemă atunci când devin centrul vieții și scopul ei, în dauna vieții spirituale. Dar Împărăția cerurilor este deschisă în egală măsură tuturor, indiferent de statutul social sau de contul din bancă. Pentru că îi lămurește Hristos pe apostoli, în încheierea evangheliei de astăzi:
„Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.”
Luca 18, 27
Deși tânărul a plecat întristat de răspunsul Mântuitorului, îmi place să cred că acest răspuns a constituit o sămânță care a rodit totuși, mai târziu, în sufletul lui. Nu a fost capabil să ia decizia renunțării la cele lumești atunci, pe moment, dar a făcut-o, poate, mai târziu. Și cine știe dacă istoria nu îl menționează, pe undeva, ca pe un membru activ al bisericii din orașul său, sau ca pe un darnic binefăcător al ei.
Mă adresez acum mai ales celor tineri, aflați pe băncile școlii sau la început de carieră: să fiți cât de buni puteți în domeniul vostru. Excelați în profesia pe care v-ați ales-o, păstrându-vă, în același timp, aproape de Dumnezeu și de Biserica Lui. Luați-vă ca prieteni și modele în viață, pe sfinții din icoane cu poveștile lor, pe îngeri, pe Maica Domnului și pe Hristos. Faceți din biserică un loc de inspirație, de răspunsuri, de dialog, un loc unde să vă încărcați bateriile sufletului, să vă întâlniți prietenii sau, dacă Dumnezeu rânduiește, pe viitorul partener de viață.
Faceți din Fiul Mariei un prieten al copiilor voștri, cum spunea mitropolitul Bartolomeu Anania. Rămâneți și voi copii cu sufletul, chiar și atunci când veți avea proprii voștri copii. Oricât de maturi veți deveni în gândire, să Îl vedeți mereu pe Dumnezeu ca pe Tatăl nostru, Cel care ni l-a dat pe Înger, îngerașul meu, ori ca pe un bunic bun și blând care îi ține pe genunchii Lui pe copiii din toate locurile și din toate timpurile, spunându-le povești la gura sobei.
Și, nu în ultimul rând, luați-vă ca model și pe tânărul din evanghelia de astăzi. Acesta nu a considerat că evoluția profesională e o piedică în calea vieții spirituale, precum nici invers. Vă chem să nu lăsați nici pe una, nici pe cealaltă, ci să fiți la înălțime cu amândouă. Să vă păstrați mereu sufletul de copil și entuziasmul tineresc. Și vă va îndrăgi și pe voi Hristos, așa cum l-a îndrăgit pe acel tânăr.
Nicolae Marinescu 