Părintelui Dumitru Lazăr
E seară. S-au aprins luminile-n oraș.
În aur îmbrăcate-s aleile pustii.
Rar se mai aude vreun zgomot stins de pași
Și luna-abia răsare și orele-s târzii.
O liniște adâncă domnește peste toate
Și-ntr-însa toți copacii par heruvimi feerici.
O singură făptură, dorind singurătate,
Se roagă în altarul unei străvechi biserici.
Doar el și-al lumii Tată grăiesc unul spre altul
Simțiri de ei știute și lacrimi și suspine.
O pace îngerească coboară din înaltul
Divinul cer albastru, izvor de veșnic bine.
Nicolae Marinescu 