„Marea vieții văzându-o înălțându-se de viforul ispitelor”
Evanghelia Duminicii a 9-a după Rusalii ne-a înfățișat potolirea furtunii pe mare, noaptea, de către Mântuitorul Iisus Hristos și bucuria apostolilor, scăpați de primejdia scufundării corăbiei în care se aflau.
Viața noastră este comparată cu o navigare pe mare, iar Biserica este corabia în care ne aflăm cu toții. Când suntem în ea, suntem la adăpost de furtună, iar în afara ei, ne găsim la mila naturii dezlănțuite.
Mântuitorul a venit, mergând pe apă ca pe uscat, iar apostolii, aflați în corabie, „s-au spăimântat, crezând că e o nălucă.” Aceasta e prima ispită a lumii, să ne facă să credem că Dumnezeu nu există, că nu este Cel prezentat de Evanghelii, sau că este o simplă opțiune de duminică. Dar Dumnezeu este viu, personal, Care a fost om ca și noi pe pământ și Care cunoaște viața omului, cu toate cotloanele ei.
Sfântul Apostol Petru I-a cerut Mântuitorului să meargă și el pe mare. Știa că porunca lui Hristos este suficientă. Cuvântul dumnezeiesc are putere. Prin cuvântul preotului se transformă pâinea și vinul în Trupul și Sângele Lui, prin cuvânt se iartă păcatele și se sfințește apa. Cuvântul este propriu omului și Dumnezeu l-a înzestrat cu putere sfințitoare.
Dar Petru, văzând valurile, s-a temut. Nici el nu a fost ferit de ispita îndoielii, care este proprie firii umane. Dar a întins mâna către Hristos și a scăpat de adânc așa cum frumos spune psalmul: „Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne”. La greu, la ispite și încercări, ne ridicăm ochii și inima către Dumnezeu în rugăciune.
Oricât de greu ne-ar fi, să nu uităm niciodată că nu suntem singuri.
Mai apoi, Mântuitorul îl mustră pe Petru: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Acesta începuse să mearg pe mare, dar mergând, a slăbit în credința sa, chiar și pentru un moment. La fel și noi, venind la biserică, avem uneori ispite: nu am timp, e greu, am altceva de făcut. Stăruința e la fel de bună în viața spirituală ca și motivația începutului.
„În afara Bisericii, nu există mântuire”, spune Sfântul Ciprian al Cartaginei. În afara corăbiei bisericii e noapte și e furtună. Dar biserica nu o reprezintă doar preotul, sau clădirea, ci întreaga comunitate de credincioși care se roagă în același duh și se împărtășesc cu aceleași Sfinte Taine.
E normal să avem încercări și ispite. Dar
„A-I mulțumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-I mulțumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoștință”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nicolae Marinescu 