Știi ce cred ?
Că mi-a fost prea scurtă copilăria.
Până să-mi dau bine seama
Salcâmii de pe uliță
Au îmbătrânit săracii.
Acum înțeleg:
Domnul acela care trecea pe lângă mine
Îmbrăcat la patru ace
Și mângâia pomii, casele, oamenii
Era Timpul.
Și totuși cred
Că mi-a fost prea scurtă copilăria.
În binecuvântarea
De gutuie și mere coapte
A sobei bătrânești
Am cugetat la cele mai mature lucruri:
Au început desenele animate,
Ce buni au fost cârnații, sau
De ce nu mai ninge odată.
Și totuși cred
Că mi-a fost prea scurtă copilăria.
Îmi amintesc
De mirosul acela de tămâie neparfumată
Și de fruntea patriarhală a părintelui
În serile cu denii.
Așa erau colorate toate:
Într-un zâmbet
Ca al pruncului din Betleem.
Am amintiri generoase.
Atât de… încât…
Mi-aș putea angaja propriul cronicar.
Dar uneori mă întreb candid:
Totuși,
Nu mi-a fost prea scurtă copilăria ?
Nicolae Marinescu 