Lumina-i stinsă pe pământ
Și dorurile se arată
Când noaptea stăruie molcom
Stranie și-nmiresmată.
Sălaș de rugi duhovnicești,
De gheață e și totuși caldă.
Pe străzi lumini de felinare
Și multă liniște ce scaldă.
De stai în loc, auzi tăcerea.
De treci la pas, nu vezi nimic.
Dar ochiu-nchis, lăuntru arde
Privind lumini pe cerul mic.
E amorțit tot universul
Și noaptea-n vis tremurătoare
E plămădită din neliniști
Și divă e și fată mare.
Probabil vor veni și zorii
Deasupra pomilor din sat
Dar noaptea încă zăbovește
Sărutul binecuvântat.
Numai poetul stă de veghe
Gândindu-se că Dumnezeu
Făcut-a noaptea din nevoia
De a vorbi cu gândul Său.
Nicolae Marinescu 