Plângerile lui Ieremia

Pe ruinele proaspete
Ale fostului oraş sfânt
Ieremia îşi poartă paşii
Spre ceea ce a fost cândva
Un templu.

Genunchii săi sărută, într-un extaz de durere
Lespezile sfărâmate,
Iar lacrimi fierbinţi şi peste măsură de sărate
Şiroiesc pe obrajii arşi de soare
Înăsprindu-i parcă şi mai tare.

E-atâta suferinţă-ntr-însul
Şi dor
După al său popor
Care-i acum departe,
Târât de lanţuri străine
În robia celor netăiaţi împrejur.

I-ar vrea înapoi.
Dar nu poate face nimic,
Afară numai de a-şi ridica ochii şi inima
Către cer
Şi a plânge…