- sonet - … Și mă gândesc, cuprins de dor, la tine, Și îți primesc, ca pe un vis, sărutul – Tandrul, simplul, fragedul și mutul – Cum se revarsă ca un psalm în mine. Sunt iarba sub a pașilor tăi vrajă Ce, răcorită,-ncepe-o viață nouă; Pe-a zâmbetului tău petale eu sunt rouă, În cea … Continue reading Despre tine →

1. Să te pleci zilnic în fața cuvintelor: iată virtutea ! 2. Aș vrea privirea cu care tâlharul rău a scrutat raiul! 3. Gânduri, vise, ani: de ce vă plecați sfioși în fața morții ? 4. Cât de suavă îți e părerea de rău cruntă ispită ! 5. Aș vrea să sărut iarba crescând, fetițo, … Continue reading Haiku – exerciții în metru japonez →

Lumina-i stinsă pe pământ Și dorurile se arată Când noaptea stăruie molcom Stranie și-nmiresmată. Sălaș de rugi duhovnicești, De gheață e și totuși caldă. Pe străzi lumini de felinare Și multă liniște ce scaldă. De stai în loc, auzi tăcerea. De treci la pas, nu vezi nimic. Dar ochiu-nchis, lăuntru arde Privind lumini pe cerul … Continue reading Noaptea →

O foaie albă, atâta îmi doresc Şi-o inimă virgină-n pieptul meu, Un suflet cald alături să iubesc Şi-n ceruri să mi-L ştiu pe-acelaşi Dumnezeu.

Părintelui Dumitru Lazăr   E seară. S-au aprins luminile-n oraș. În aur îmbrăcate-s aleile pustii. Rar se mai aude vreun zgomot stins de pași Și luna-abia răsare și orele-s târzii. O liniște adâncă domnește peste toate Și-ntr-însa toți copacii par heruvimi feerici. O singură făptură, dorind singurătate, Se roagă în altarul unei străvechi biserici. Doar … Continue reading Peisaj de seară →

Îmi amintesc de-acea crucificare Ce-a mântuit o lume de povară Și văd cum, prin a mea lucrare, Te răstignesc, Stăpîne-a doua oară. În fața Ta, iubirea mea cea mare, Mă-nfățișez cu sufletul deschis Ca să primesc nu dreaptă judecare Ci nimbul Tău ce-n lume l-ai trimis. Aduc spre Tine doar o rugăminte: Viază-mă, Iisuse, ne-ncetat, … Continue reading La umbra Crucii →

(Matei IX, 27-35 – Vindecarea celor doi orbi din Capernaum) Avem nevoie să simțim. Avem nevoie să iubim Ca din orbirea ce ne-apasă Iară și iară să ne izbăvim. Ne-am săturat de peisaje dezolante Și de urlete de lupi în pustiu. Ne-ajunge-atâta suferință oarbă În trupul de pământ cărămiziu. Avem nevoie de o altă lume, … Continue reading Avem nevoie →

Pe ruinele proaspete Ale fostului oraş sfânt Ieremia îşi poartă paşii Spre ceea ce a fost cândva Un templu. Genunchii săi sărută, într-un extaz de durere Lespezile sfărâmate, Iar lacrimi fierbinţi şi peste măsură de sărate Şiroiesc pe obrajii arşi de soare Înăsprindu-i parcă şi mai tare. E-atâta suferinţă-ntr-însul Şi dor După al său popor … Continue reading Plângerile lui Ieremia →