Trăsăturile de personalitate si virtuţile necesare unui scriitor, fie el de literatură sau de presă, ar fi următoarele:
- Lectura altor scriitori
- Curăția vieţii
- Smerenia
- Discreţia
- Discernământul
- Bunul simţ
Să le analizăm pe rând:
Lectura altor scriitori
În primul rând, scriitorul nu are voie să nu facă uz serios de acele scrieri ale altor scriitori care îi sunt la îndemână. Elementele cheie ale reuşitei unei lucrări literare sau a unui articol de presă sunt două: inspirarea din realităţile vremii în care trăieşti şi tu şi ascultătorii, cat şi vorbirea în graiul ei. Pentru a fi un scriitor de mare actualitate, aspirantul este chemat să facă din întreaga lui viaţă o perpetuă colectare de idei şi să noteze tot ce-i vine în minte în legătură cu subiectul care îl preocupă. Este chemat să nu adoarmă fără să aibă alături de el, în permanenţă, hârtie şi creion.
Curăția vieţii
„Viaţa ta să fie oratoria ta!” îndeamnă Fericitul Augustin. Pentru o cat mai autentică rostire a discursului său, cuvântul scriitorului trebuie să fie compatibil cu viaţa sa personală. În actul scriitoricesc, curăția vieţii produce entuziasmul creator, adică acea stare de incandescentă iluminare, un vis cu ochii deschişi, privind lucrurile aşa cum sunt şi năzuind să le înfăţişeze aşa cum ar trebui să fie. Numai dintr-un suflet superior format şi profund disciplinat poate ieşi o rostire literară autentică, ce constituie mult mai mult decât o simplă cuvântare profană.
Smerenia
Sunt multe descrieri ale virtuţii smereniei. Numărul lor mare se datorează tocmai importanţei şi modurilor ei de apariţie.:
„Omul smerit este sfios, nu iese din firea lui, nu strigă, nu cere, este fără pretenţii şi fără ambiţie, blând, paşnic, răbdător, sincer, îngăduitor, curat şi drept. Omul smerit nu este încrezut, nu se laudă singur, nu caută nici lauda altora. Se mulţumeşte cu puţin, nu cere şi nu primeşte ceea ce nu i se cuvine, stă la urma tuturor şi chiar nedreptăţit sau păgubit, îndură fără a se plânge şi răzvrăti. Pentru cele ce nu cere, de care se lipseşte sau de care este socotit lipsit, el adună în sufletul său comoară de bune gânduri şi simţăminte.” (Prof. Teodor M. Popescu)
Discreția
Este o fiică a smereniei, dar şi un mod de prezentare a acesteia. Discret este omul care face totul fără zgomot, ca şi când n-ar face (I. Cor. VII, 29-31). În actul literar, frumuseţea unei rostiri nu este sinonimă cu culoarea adjectivelor, ci cu claritatea expresiei. În acest sens, o mărturisire a marelui Isaac Asimov mi se pare edificatoare. Este vorba despre o discuţie a scriitorului cu editorul Walter Bradury:
„- Ştii, m-a întrebat el, cum ar fi scris Hemingway „Dimineaţa, soarele a răsărit ca de obicei”?
-Nu, m-am încruntat eu neliniştit (nu am reuşit niciodată să-I citesc pe Hemingway). Cum,Brad?
– Ar fi scris : „Dimineaţa, soarele a răsărit ca de obicei”…
Asta a fost suficient. A însemnat cea mai bună lecţie de literatură pe care am primit-o vreodată şi n-a durat decât zece secunde.”
Simplitatea nu presupune o sărăcie a vocabularului sau o lipsă de stil. Dimpotrivă. Avem nevoie de o maturizare continuă a articolelor noastre, pentru ca, la nevoie, ele să depăşească hotarele unei reviste locale şi să poată fi publicate într-un volum personal.
Discernământul
Virtutea discernământului este socotită de Sfinţii Părinţi filocalici drept piatra de temelie a oricărui urcuş duhovnicesc. Discernărnântul alege ceea ce e bun şi înlătură ceea ce este de prisos sau vatămă. În ce priveşte munca unui scriitor, discernământul hotărăşte ce va fi încredinţat hârtiei şi ce va merge la coş. Discernământul scriitorului vine din munca la masa de lucru. La masa de lucru, scriitorul cântăreşte greutatea fiecărui cuvânt, justeţea fiecărei imagini, locul fiecărei idei, iar greutatea cea mare nu constă în trierea ideilor şi a imaginilor mari, ci a mărunţişurilor. De multe ori, o propoziţie spusă sub forma unui aforism face mai mult decât o discuţie de câteva fraze bune.
Bunul simț
Această virtute obligă pe cel ce scrie:
- să nu publice niciodată nepregătit
- să nu depăşească timpul (spaţiul tipărit) optim
- să ţină seama de aşteptările actuale ale cititorilor
- să folosească un ton potrivit
- lucrarea să aibă conţinut
- să folosească corect limba română
- cei care se simt începători (şi cine se poate considera altfel ?), să scrie mai puţin, să stea pe subiect, dând dovadă de modestie şi neriscând incursiuni în terenuri necunoscute
Stilul unui bun scriitor
A scrie literatură sau publicistică înseamnă a scrie mult şi a scrie singur. Calea de a învăţa să scrii bine şi cu o relativă uşurinţă este una singură: să scrii, iar să scrii, să faci greşeli, să le corectezi, apoi iar să scrii. De sute şi sute de ori. Să faci o asceză zilnică din a sta la masa de scris sau în faţa calculatorului, şi a nu te ridica decât când ai eliminat stângăciile, confuzia, lungimea inutilă, repetările sau cuvintele care nu spun nimic. Scrisul autentic înseamnă să păstrezi doar acele cuvinte de care nu te poţi lipsi.
Cu timpul, vei lua din ce în ce mai puţine starturi false şi mai puţin timp vei cheltui, vei păstra pentru fiecare articol un ritm potrivit cu lungimea sa şi vei irosi mai puţină energie cu o frază simplă în locul uneia simandicoase. Ș i vei găsi acel element esenţial, fără de care nimeni nu se poate numi scriitor – vocea ta proprie. Vei sfârşi cu experimentarea unui stil natural, care ţi se potriveşte, e consecvent, are ritmuri şi expresii în mod recunoscut ale tale şi – testul esenţial -, citit cu voce tare, materialul scris va suna ca o versiune ceva mai îngrijită a discursului tău obişnuit.
Nicolae Marinescu 