Taina nunții

Cununia este una din cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe, adică acele slujbe cu o încărcătură spirituală deosebită. Îndemnul ca un bărbat și o femeie să se unească pentru întemeierea unei familii și nașterea de prunci pentru propășirea neamului omenesc a fost dat de Dumnezeu protopărinților noștri Adam și Eva încă de la ieșirea din Eden: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți.” (Facere, I, 28)

Sfântul Apostol Pavel spune și el cu convingere: „De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.” (Efeseni, V, 31)

Dincolo de bucuria, fastul și petrecerea asociate momentului, cununia rămâne eminamente o Taină, adică o unire tainică între bărbat și femeie, la fel de măreață ca unirea dintre Hristos și Biserica Lui.

Serviciul religios al cununiei ortodoxe este precedat de logodnă, care nu este altceva decât o promisiune reciprocă pe care și-o fac viitorii soți că se vor căsători în curând. De cele mai multe ori, logodna și cununia sunt unite în aceeași slujbă, dar ele se pot face și separat.

Pe o masă în mijlocul bisericii se așează Sfânta Evanghelie, o cruce, o lumânare, verighetele, cununiile (coronițele) și cartea de slujbă.

După ce preotul dă binecuvântarea mică (”Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor”), diaconul rostește ectenia mare. Ca și la alte slujbe, ectenia este o succesiune de cereri la care stra răspunde cu „Doamne miluiește”. Ne rugăm pentru pacea de sus și a toată lumea, pentru biserică, pentru episcopul locului și conducerea civilă, pentru vreme bună și roadele pământului, iar mai apoi ne rugăm pentru cei care au venit să  se logodească. Cerem lui Dumnezeu să le dăruiască lor dragoste desăvârșită, nuntă cinstită și viață neîntinată, prunci buni spre folos și dăinuirea neamului omenesc.

Apoi preotul citește o scurtă rugăciune de binecuvântare, după care urmează punerea inelelor. El ia în mână inelul miresei și atinge cu el frunțile mirelui și a miresei apoi face cu el semnul crucii peste mire, atingându-i fruntea, pieptul, umărul drept și umărul stâng, de trei ori, zicând:

”Se logodește robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”

Pune apoi, împreună cu nașul, inelul pe degetul mâinii drepte a mirelui și ia celălalt inel, al mirelui și binecuvântează la fel pe mireasă. zicând de trei ori:

”Se logodește roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”

Pune apoi, împreună cu nașa, inelul pe degetul mâinii drepte a miresei. După aceasta, mirele și mireasa își schimbă inelele, luând fiecare pe cel ce i se cuvine.

Urmează o frumoasă rugăciune despre importanța inelului în istoria neamului omenesc: ”… prin inel s-a dat lui Iosif stăpânirea în Egipt, prin inel s-a preamărit Daniel în țara Babilonului, prin inel s-a arătat adevărul Tamarei…”

După aceasta, preotul tămâiază în jurul mesei și dă Binecuvântarea Mare pentru începerea slujbei cununiei: ”Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.”

Ca și la logodnă, se rostește Ectenia Mare, cu cereri ușor diferite de cele de la logodnă, dar mereu cerând lui Dumnezeu ca cei doi care sunt de față să se veselească la vederea copiilor lor, să nască prunci buni spre folos și să le fie binecuvântată nunta ”ca și aceea din Cana Galileii”.

Preotul citește apoi două rugăciuni de binecuvântare a nunții, cerând pentru cei ce se căsătoresc ”viață pașnică, lungime de zile, înfrânare, dragostea unuia către altul în legătura păcii, naștere de prunci, seminție cu viață îndelungată, cununa cea neveștejită a măriri.”. Se mai roagă ca Dumnezeu să îi binecuvânteze așa cum a binecuvântat pe Avraam și pe Sara, pe Isaac și Rebeca, pe Iosif și pe Asineta, pe Moise și pe Semfora, pe Zaharia și pe Elisabeta, să îi păzească precum pe Noe în corabie, să Își aducă aminte de ei precum și-a adus aminte de cei patruzeci de mucenici, trimițându-le lor cununi din cer.

Nu în ultimul ârnd, preotul se roagă pentru părinții mirilor, ”pentru că rugăciunile părinților întăresc temeliile caselor copiilor”.

Apoi, preotul unește mâinile drepte ale mirelul și miresei, ca Dumnezeu să îi unească pe cei doi cu puterea Sa.

Preotul ia apoi cununia mirelui, atinge cu ea de trei ori fruntea, pieptul și umerii mirelui și a miresei, zicând de fiecare dată:

”Se cunună robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”

Îi dă apoi mirelui cununia să o sărute și, împreună cu nașul, o pun pe capul mirelui. Face același lucru și la mireasă, zicând de trei ori: ”Se cunună roaba lui Dumnezeu (N) cu robul lui Dumnezeu (N) în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin”

Formula cununiei este ușor diferită, dar nu mai puțin sugestivă, în textul englezesc: Servant of God [numele mirelui] is crowned FOR the servant of God [numele miresei].  Adică „robul lui Dumnezeu … este cununat (încoronat) PENTRU roaba lui Dumnezeu … ”. Același cuvânt (crowned) este folosit și pentru încoronarea unui rege. Mai mult: se încununează pentru ea, nu cu ea, cum spunem în textul românesc. O semnificație suplimentară se descoperă doar prin simpla traducere. Mirele și mireasa sunt încoronați ca rege și regină și dăruiți unul altuia ca atare.

Urmează apoi citirea Apostolului și a Evangheliei. Primul text este din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Efeseni, capitolul 5. Acest text spune că bărbatul este cap femeii, iar în această calitate el este dator să o iubească și să o protejeze, așa cum și Hristos, ca și cap al Bisericii, S-a dat pe Sine pentru ea, ”ca să o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, ca s-o înfățișeze Sieși Biserică slăvită, sfântă și fără prihană.” Și subliniază apostolul că „Taina aceasta mare este”, adică a unirii tainice dintre bărbat și femeie. S-a spus de multe ori că această calitate a bărbatului ca și cap al femeii ar aduce o inegalitate între cei doi. Dar textul nu îl face pe bărbat un fel un „șef” al femeii, ci îl face responsabil pentru mântuirea ei prin iubire, pentru că îi spune: „Bărbaților, iubiți pe femeile voastre, precum și Hristos Și-a iubit Biserica”

Lectura Evangheliei ne prezintă prima minune săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos la nunta din Cana, când, la insistențele mamei Sale, a preschimbat apa în vin, salvând astfel onoarea mirilor și bucuria momentului. Hristos a fot prezent la acea nuntă cu ucenicii Săi, ca să arate că unirea dintre bărbat și femeie se face sub binecuvântarea lui Dumnezeu. ”Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii și Și-a arătat slava Sa. Și au crezut într-ânsul ucenicii Lui.” (Ioan II, 12)

După cele două lecturi biblice, urmează o ectenie întreită, pentru miri, nași și părinți, la care se răspunde cu Doamne miluiește de trei ori, iar după ea, o ectenie de cereri, la fel ca la Liturghie, la care se răspunde cu Dă, Doamne. Ectenia aceasta se termină cu rostirea rugăciunii Tatăl nostru, la care sunt invitați toți cei prezenți.

Preotul binecuvintează apoi paharul de vin dinainte așezat pe masă și dă mirilor să guste din el, fiecare de trei ori, în timp ce la strană se cântă „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema”.

Paharul acesta amintește, pe de o parte, de nunta din Cana și de minunea săvârșită acolo, iar pe de altă parte, amintește de Sfânta Euharistie, adică împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos.

După aceea, diaconul, ori dacă nu este diacon, preotul ia cădelnița și, urmați de miri și de nașii lor, pornesc în procesiune în jurul mesei, ocolind-o de trei ori și cădelnițănd.  În timpul înconjurării, slujitorii cântă aceste trei tropare:

”Isaie, dănţuieşte; Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim”

”Sfinţilor mucenicei, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.”

”Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda Apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă”.

Bucuria lui Isaia la care se referă prima strofă este vestea primită de marele profet, că Fiul lui Dumnezeu se va naște ca om dintr-o fecioară și va mântui lumea.

Interesant este că aceleași trei strofe se cântă și la hirotonia unui preot sau diacon, arătând că noul cleric se „cunună” cu Biserica și vor rămâne uniți pe viață în Hristos.

Acestea fiind săvârșite, preotul cheramă pe mire în fața Evangheliei iar acesta așează capul pe mâinile cruciș deasupra Sfintei Cărți. Nașul îi ține cununia cu mâna dreaptă și, după o rugăciune de binecuvântare (”Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulțești ca Iacov, umblând în pace și kucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu”), el și preotul ridică cununia de pe capul mirelui și i-o dau acestuia să o sărute. La fel face și nașa cu mireasa.

Urmează apoi o ultimă frumoasă rugăciune a preotului pentru cei căsătoriți, rugăciune care rezumă, parcă, precum o concluzie, slujba cununiei:

”Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea întru tot sfântă și de o ființă și începătoare de viață, o Dumnezeire și o Împărăție, să vă binecuvinteze pe voi. Să vă dea vouă viață îndelungată, naștere de prunci buni, spor în viață și în credință. Să vă umple pe voi de toate bunătățile cele pământești și să vă învrednicească și de bunătățile cele făgăduite, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților. ”

Se face apoi apolisul, adică încheierea și se adresează celor prezenți un cuvânt de folos.

În viața fiecărui om, momentul căsătoriei este asociat cu bucuria, cu petrecerea, cu rochia albă și buchetul de flori. Este firesc și frumos așa. Avem însă chemerea de a vedea Cununia la valoarea ei duhovnicească, nu doar ca o oprire în drum spre restaurant, ci ca o Taină a unirii sufletelor care se iubesc în Dumnezeu.