Pe un grif de țiteră
S-a suit o literă.
Și se laudă cu fală
Că e notă muzicală.
Litera saltă zglobie
Și încearc-o melodie.
Dar, din bietele-i demersuri,
Nu rezultă decât versuri.
Auzind acele zvonuri,
Note, game, semitonuri
Și-un diez cam guraliv
Îi grăiesc din portativ:
– Măi surato, zicem, ție
Îți priește-n poezie.
Muzichia cea măiastră
Las-o, soro-n seama noastră.
Pravila pământului
Șade-n grija cântului,
Iar canoane muzicale
Nu-s de nasul dumitale!
Litera se opintește
Și, lezată, le grăiește:
– Muzica-i fără cuvinte
Ca un trup fără de minte,
Ca o curte fără câine,
Ca o masă fără pâine,
Ca un prunc fără părinți,
Ca o gură fără dinți.
Așa că s-avem pardon,
Stimate domn semiton.
Dacă mă gândesc un pic,
Fără noi sunteți nimic.
Semitonul, înțelept,
Își propti bărbia-n piept:
– Cuvântu-i fără melod
Ca o plantă fără rod.
Voi grăiți în poezie;
Noi ne facem simfonie.
Voi ședeți la editură;
Noi valsăm în partitură.
Dar, trudind noi împreună,
Facem lumea și mai bună,
Cununăm acorduri sfinte
Pentru inimă și minte.
Hai, de-acum, să batem palma
Să nu mai trăim de-a valma,
Să nu ne mai lăsăm baltă
Ci să șadem laolaltă.
Și așa a fost: cuvântul
A făcut prieten cântul
Și-au dat sfintele măsuri
Ce dăinuie în scripturi.
Nicolae Marinescu 