Doamne, nu am om !

(Cuvânt la Duminica a 4-a după Paști, a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda)

Nu știu care suferință omenească este mai mare: aceea a bolii sau aceea a singurătății. Dar știu că omul din Evanghelia de astăzi le purta pe amândouă.

În vremea Mântuitorului Hristos, undeva la marginea Ierusalimului se afla o scăldătoare, numită pe evreiește Vitezda. Era un bazin cu apă, în jurul căruia stătea o mulțime de oameni bolnavi de diferite boli.

Apa în sine nu avea nimic supranatural. Ce o făcea însă să fie căutată de acei bolnavi care stăteau împrejurul ei era acesta: din când în când, un înger al Domnului se cobora și tulbura apa. O agita. Cel care se cobora primul în bazin, după această tulburare a apei, se vindeca, indiferent de ce boală ar fi suferit. Scăldătoarea era așadar, un spital. Dar nu unul cu medici, asistente și medicamente, ci un spital al puterii lui Dumnezeu.

Evanghelia nu ne spune la ce interval de timp se întâmpla această tulburare. Poate o dată pe zi, poate o dată pe săptămână, poate o dată pe lună. Nu avea nici măcar un ritm anume, previzibil. Nimeni nu știa momentul coborârii îngerului, astfel că toți cei bolnavi stăteau pe marginea bazinului într-o așteptare încordată, fiecare gata să sară primul și să fie astfel vindecat.

Între ei se afla și un om slăbănog, adică un om suferind de o paralizie de nu mai puțin de treizeci și opt de ani. Nu omul avea această vârstă, ci boala lui. O boală foarte, foarte lungă. El avea probabil în jur de cincizeci-șaizeci de ani. În zilele noastre, un asftel de bolnav ar beneficia de un scaun cu rotile și de o asistență medicală de handicapat. Dar omul nostru nu avea decât o biată targă, pe care își ducea zilele și așteptarea.

Fiind sărbătoare, Hristos se afla în Ierusalim, ca să se poată închina la templu. El trece și pe la scăldătoare, unde îl găsește pe acest om infirm. Se duce direct la el și, fără alte introduceri, îl întreabă: „Vrei să te faci sănătos ?”

Omul nu îi răspunde afirmativ, pentru că un astfel răspuns era de la sine înțeles. Bineînțeles că  voia să fie vindecat! De aceea se și afla acolo! De aceea îi răspunde lui Hristos cu năduf, vărsându-și amarul îndelungii lui așteptări: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare. Și până când vin eu, altul se coboară înaintea mea!” Câtă durere omenească se cuprinde în aceste vorbe! Parcă ar fi spus: Doamne, sunt suferind și, pe deasupra, mai sunt și singur. Asta este drama vieții mele!

Dar întrebarea Mântuitorului nu este întâmplătoare. El voia să se asigure că omul se săturase de atâta suferință și că era gata să își schimbe viața. E o întrebare retorică, la care aflăm răspunsul în finalul Evangheliei.

Slăbănogul de la scăldătoara Vitezda avea o dublă suferință: aceea a infirmității și aceea a singurătății. Dar Hristos vine să i le vindece pe amândouă. Spune Evanghelia după Ioan că Iisus știa de infirmitatea lui, îi cunoștea povestea vieții. Vine așadar ca la o veche cunoștință, pe care, după niște ani, o regăsește în aceeași stare, de bolnav uitat, neglijat de rudele și prietenii lui. Această stare Îl face pe Hristos să Se revolte cumva, pentru că vorbele Lui sunt categorice: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”.  Aproape ca o poruncă. Dar nu ca o poruncă adresată bolnavului, ci ca o mustrare adresată tuturor acelora care i-ar fi putut fi de ajutor celui năpăstuit, dar n-au făcut-o.

Morala este: dacă oamenii nu îți vin în ajutor, Dumnezeu va fi Cel care o va face. Atunci când se pare că toate ușile îți sunt închise, Dumnezeu va deschide pentru tine o fereastră. Când toți prietenii te vor fi abandonat, Hristos este prietenul care nu te-a uitat și Care vine atunci când totul părea pierdut.

Mulți dintre bolnavii prezenți acolo aveau, poate, un ajutor, o rudă care, în bună condiție fizică fiind, îi ajutau să intre în apă la timp pentru a se vindeca. Poate unii dintre bolnavi se puteau deplasa ei înșiși suficient de repede ca să o ia înainte omului nostru. El însă, săracul, era suferind de picioare. Exact ce îi trebuia ca să fie ultimul în fuga nebună ce se stârnea atunci când îngerul Domnului tulbura apa și un om se vindeca. Întotdeauna altul.

Iată de ce Hristos merge direct la bolnavul de treizeci și opt de ani și, fără să îi verifice credința, așa cum făcuse cu mulți, îi dă direct verdictul că este vindecat.

Dar apare o problemă: era zi de sabat. Iar minunea vindecării nu a scăpat de ochiul vigilent al iudeilor, care îl acuză pe fostul slăbănog că încalcă ziua sâmbetei. Își ducea patul (targa) în spinare, iar aceasta însemna o lucrare, o muncă fizică. Dar slăbănogul îi dezarmează cu răspunsul lui nonșalant: „Cel care m-a vindecat mi-a zis să îmi iau patul.”

Mântuitorul îl reîntâlnește în templu. Și aici este un detaliu frumos al pericopei evanghelice: avem motive să credem că cel vindecat se afla întemplu ca să aducă jertfă de mulțumire lui Dumnezeu pentru vindecarea pe care o primise. Un adevărat exemplu de urmat pentru noi. Oare cu toții ne amintim, odată ieșiți din încercări sau suferințe, să venim în biserică și să Îi mulțumim lui Dumnezeu ?

Așadar, Mântuitorul îl reîntâlnește în templu. Aici aflăm explicația întrebării pe care i-o pusese la scăldătoare, dacă vrea să fie sănătos, pentru că îi spune omului: „Du-te și de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu îți fie ție mai rău.” Adică: nu te întoarce la păcate, după ce ai fost izbăvit de ele.

Putem presupune că, după treizeci și opt de ani de suferință și așteptare, omul din Evanghelia de azi își pierduse credința în Dumnezeu și dragostea de oameni. Îi mai rămăsese doar nădejdea că într-o zi va veni și rândul lui să se vindece. Atunci când ne pierdem credința și ni se răcește dragostea, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Să ne agățăm de nădejde ca de un ultim colac de salvare al vieții noastre. Chiar și atunci când toți oamenii ne-au părăsit, iar cerul însuși ni se pare prea sus, nădejdea este cea care ne va menține sufletul deasupra apelor vieții acesteia.

Aceasta este lecția de azi: nădejdea în Dumnezeu, chiar și atunci când toate par că ne stau împotrivă. Chiar dacă vor trebui să treacă treizeci și opt de ani de așteptare, ne va găsi și pe noi, sau mai bine zis ne va căuta și pe noi Hristos în suferința noastră și ne va face sănătoși, ori de ce boală am suferi.

Lăsați un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s