„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor.” (Luca II, 10-11)
Cei care am fost de Crăciun la biserică l-am primit în casele noastre pe Iisus Hristos, pruncul sfânt pentru care cei din Betleem, acum două mii de ani, nu au mai avut loc de găzduire. Iar noi ne-am deschis sufletele și, în loc de iesle și paie, i-am oferit sălaș duhovnicesc Fiului lui Dumnezeu.
Păstorii din Betleem fost primii adeveritori ai nașterii Domnului și martorii luminii care a străbătut cerul în noaptea magică a intrării Fiului lui Dumnezeu în istorie. Astăzi, noi suntem păstorii. Pentru că Biserica este astăzi Betleemul. Sfântul Altar este peștera, iar Sfânta Masă nu este altceva decât ieslea unde se naște pruncul Iisus.
La Betleem, acum două mii de ani, cerurile s-au deschis. Ceea ce este prin definiție nevăzut a devenit văzut, păstorii au văzut coruri îngerești care cântau : „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Acestea sunt cuvinte compuse nu de oameni, ci de îngeri, și îndrăznesc să spun că sunt primele colinde cântate vreodată.
Peste toate, o lumină și o pace străluceau în noapte. Taina și sublimul se află în spatele fiecărui cuvânt:
„La Betleem colo-n jos / Cerul arde luminos”,
”Îngeri din cer imne cântând / Păstori pe dealuri fluierând”,
spun colindele. Și ce predici mai frumoase decât colindele noastre românești! Ele vorbesc, în puține cuvinte, despre taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu, în chip smerit, din Fecioara Maria. El, cel care a făcut lumea, a ales să Se nască într-un colț umil de lume. El, Cel care este creatorul universului, a ales să își înceapă viața pământească încălzit de suflarea animalelor dintr-un staul.
Evanghelistul Matei vorbește despre „magii de la răsărit”, acele personaje exotice, vrăjitori, cum îi numește Biblia românească de la 1688, „wise men”, sau înțelepți, cum apar în versiunea engleză. Magii sunt, ca și păstorii, martori ai nașterii Domnului. Ei erau reprezentanți ai unui popor oriental, perși, după cum spun cântările din slujbe, oameni de știință, astronomi or astrologi, cărora o veche profeție și apariția unei stele neobișnuit de strălucitoare le-a arătat timpul și locul nașterii unui rege. Ei au venit, călăuziți de stea, până la Betleem, unde au ajuns la câteva zile după nașterea Domnului și I-au dăruit trei daruri demne de un împărat: aur, smirnă și tămâie.
Ziua Crăciunului este ziua Fiului lui Dumnezeu. Dar este și ziua Maicii Domnului. Cea care, prin puritatea și smerenia ei, a fost aleasă dintre toate neamurile să poarte în pântecele ei pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Și într-atât de mult a înțeles Maica Domnului cât de important va fi rolul ei în mântuirea noastră, încât spune:
„Măreşte sufletul meu pe Domnul! Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca I, 46-48)
Curăția și ascultarea ei desăvârșită sunt un model pentru mamele și femeile din ziua de astăzi și din toate timpurile. Iată de ce îi cântăm, în aceste zile: „Nu mai plânge maica mea / Scutecele noi ți-om da”. Noi, ca și odinioară păstorii, Îl vom înfășa pe pruncul Iisus cu dragostea și colindele noastre.
Astăzi, „la toată casa-i lumină”. Astăzi, se cuvine ca la tot omul să fie masa plină. Astăzi, să nu uiți, atunci când ești voios, române, să fii bun.
Nicolae Marinescu 