Cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului în viață este grija de mântuirea sufletului său.
Așa începe cartea numită Învățătura de credință creștină ortodoxă, sau Catehismul. Îmi place să numesc această carte manualul de utilizare al credinței ortodoxe.
Rădăcinile ei merg adânc în istorie. O istorie marcată de rugăciunile sfinților, de cugetările teologilor și de sângele martirilor.
Ne aflăm în secolul al IV-lea, în Imperiul Bizantin. S-a încheiat o lungă perioadă de persecuții împotriva creștinilor, profesate de împărații romani, începând de la Nero (54-58) și culminând cu Dioclețian (284-305). Actualul împărat este nimeni altul decât Constantin cel Mare, omul providențial care a pus capăt acestor persecuții prin Edictul de la Milan, un decret care garanta tuturor religiilor, deci inclusiv celei creștine, libertate de exprimare și de cult. Profitând de această libertate, Biserica își vindeca rănile, își reclădea bisericile, își îngropa morții și își sanctifica martirii.
Este totodată o perioadă în care teologia își stabilește punctele cardinale.
În această atmosferă a apărut o erezie numită arianism. Preotul Arie din Alexandria (Egipt), susținea că :
Dumnezeu-Tatăl singur este principiul necreat și nenăscut. Denumirea de Tată cuprinde inevitabil în sine întâietatea sau superioritatea față de Fiul, precum și că Fiul e creat din voința Tatălui, dar nu din ființa Lui, ci din nimic, fiind prima Sa creatură.
Era o doctrină destul de subtilă, pentru că nu nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, ci doar consubstanțialitatea (homoousion) Lui cu Tatăl.
În anul 325, controversa între ortodocși și arieni ajunsese suficient de gălăgioasă, încât împăratul Constantin cel Mare a convocat o adunare a episcopilor în orașul Niceea, din Asia Mică. (Turcia de azi).
Această adunare s-a numit Primul Sinod Ecumenic. A început într-o zi de mai și a durat trei luni. La ședințe au participat nu mai puțin de 318 episcopi din tot Imperiul. A fost de o așa magnitudine încât, în comparație cu el, Summit-ul NATO pare o simplă ședință cu părinții.
Participanții la sinod au respins învățătura lui Arie și au hotărât ca învățătura formulată de sinod să fie schematizată într-un Simbol de Credință. Acesta este prima parte a Crezului pe care îl rostim cu toții astăzi, și anume până la cuvintele „Și întru Duhul Sfânt”. A doua parte avea să fie alcătuită la al doilea Sinod ecumenic, cincizeci și șase de ani mai târziu. Crezul este deci rostit fără întrerupere, dar și fără schimbare, de șaisprezece secole.
Mari nume din sfinții calendarului nostru au contribuit la alcătuirea acestui Crez. Sfântul Alexandru al Alexandriei, Sfântul Atanasie, diaconul său și viitorul episcop. Sfântul Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, Sfântul Nicolae, istoricul Eusebiu de Cezareea, Pafnutie Egipteanul, precum și doi episcopi de pe teritoriul de azi al României, Marcu de Tomis și Teofil al goților (zona Buzăului).
Însuși Sfântul Împărat Constantin a prezidat ședințele de deschidere și de închidere ale sinodului.
Discuțiile teologice și stabilirea dreptei credințe au fost uneori încordate. Sfântul Nicolae, în ciuda blândeții care îl caracteriza, și-ar fi ieșit din fire l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie în fața tuturor. Gestul, însă l-a costat, pe bunul ierarh, căci ceilalți au fost nevoiți să-l sancționeze, luându-i titlul de episcop. Maica Domnului s-a arătat, însă, unuia dintre părinții îmbunătățiți și le-a poruncit să îi dea Sfântului omoforul arhieresc înapoi.
De aceea, pe unele icoane ale Sfântului Nicolae e zugravită Maica Domnului, dându-i omoforul arhieriei înapoi.
Și de numele sfântului Spiridon este legată o minune:
Văzând că Arie refuză să accepte că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt pot fi, toți trei, unul și același Dumnezeu, a luat o cărămidă și a strâns-o în mână, până când aceasta s-a descompus în părțile ei componente: pe la un capăr a ieșit foc, pe la altul a curs apă, iar în mână a rămas pământul. Aceasta este o emblemă a sfântului Spiridon, și este zugrăvită în unele din icoanele sale.
Datorită părinților de la Sinodul I Ecumenic și, după ei, de la celelalte sinoade ecumenice, creștinismul este astăzi ceea ce este. Iată de ce Crezul este rostit în fiecare duminică la Liturghie.
Iar Catehismul nu este altceva decât dezvoltarea, sub formă de întrebări și răspunsuri, a aceluiași Crez.
Nicolae Marinescu 