Îmi stăruie de câțiva ani în minte o imagine: aceea a lui Zaheu și a Mântuitorului. (Luca XIX, 1-10)
Văd pe Hristos în orașul Ierihon, înconjurat de mulțime, cum Își ridică ochii Săi mari și limpezi spre pomul în care se afla Zaheu.
Zaheu era marele vameșilor. Un vameș-șef. Și știm din unele parabole că meseria aceasta era asociată cu corupția, iar vameșii nu se bucurau de o imagine prea bună.
Și totuși, acest Zaheu, din orașul Ierihon, dorea să îl vadă pe Iisus. Nu ni se spune dacă credea deja în El, sau era doar curios. Era mic de statură și ni-l putem închipui în mulțimea aceea de oameni, cum fugea de colo-colo, supărat că nu poate să îl vadă pe vestitul învățător. El nu se lasă și găsește soluția: se suie într-un sicomor. Sicomorul e un arbore masiv, de talia unui dud sau a unui castan, cu fructe asemănătoare smochinelor. Din acel copac L-a putut vedea pe Iisus.
Povestea s-ar fi putut termina aici. L-a văzut și gata. Și-a potolit curiozitatea și apoi s-a dus la ale sale.
Dar și Iisus l-a văzut pe el. Din toată mulțimea de oameni, a privit în sus la el și i-a zis: „Zahee, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!”
A accentuat: grăbește-te și dă-te jos, astăzi trebuie să rămân…
Ce bucurie va fi fost pe vameșul nostru, când privirea și vorbele acelea aceea se adresau LUI, îi spuneau LUI o veste bună! Chiar dacă mulți din cei prezenți au murmurat că Iisus a venit să ia masa cu unul ca el. Lui Zaheu nu îi păsa de părerea celorlalți. L-a primit pe Iisus în casa și la masa lui și s-a hrănit cu vorbele Lui.
Și mă gândesc: fiecare dintre noi am avut parte, mai devreme sau mai târziu în viață, de un moment ca al lui Zaheu. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a privit în ochi și ne-a spus că va veni în casa sufletului nostru. Și din ziua aceea nu am mai putut trăi fără El.
Trei sunt lucrurile pe care le învățăm de la Zaheu:
1. Insistența
Zaheu nu s-a dat bătut. Asta a fost salvarea lui. Nu a putut vedea din stradă așa că a căutat alternative: s-a suit într-un pom. Spune o vorbă românească: Când diavolul îți închide o ușă, Dumnezeu îți deschide o fereastră.
2. Sinceritatea
La masă, Zaheu i-a zis Mântuitorului: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și, de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.”
Este, după părerea mea, prima spovedanie de tip creștin. Momentul de sinceritate spirituală. Momentul în care ne înfățișăm în fața lui Dumnezeu și îi spunem: Uite, Doamne, ăsta sunt. Cu păcatele și virtuțile mele. Primește-mă și iubește-mă, așa cum și eu Te iubesc.
Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu.
3. Deschiderea
Spune evanghelia că s-a dat jos degrabă și L-a primit, bucurându-se. Nu a așteptat să fie chemat de două ori. Nu a inventat scuze.
Iar răspunsul lui Iisus nu a întârziat să vină: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam.
Rostită în Catedrala Buna Vestire, Montreal, 25 ianuarie 2015
Nicolae Marinescu 