Nu te teme

Predică la Duminica a 18-a după Rusalii – Pescuirea minunată

Evanghelia pescuirii minunate (Luca 5, 1-11) ne arată începutul unei frumoase prietenii, care avea să dureze peste veacuri: aceea dintre Mântuitorul Hristos și primii Lui apostoli, în frunte cu Petru.

Ne aflăm pe malul lacului Ghenizaretului, numit și Marea Galileii, dimineața devreme. Soarele abia răsărise, iar de pe oglinda lacului se ridicau aburii dimineții. Aici au avut loc două acțiuni, la început paralele, dar care se vor întâlni mai târziu. Pe de o parte, un grup tot mai mare de oameni Îl ascultau pe Hristos cum le vorbește despre Împărăția Cerurilor. Se adunaseră cu mic cu mare de prin împrejurimile Galileii.

Mai încolo, două corăbii – în fapt, două bărci cu vâsle și o pânză rudimentară – se pregăteau să acosteze la țărm. Erau pescari din două familii: a lui Iona și a lui Zevedeu. Patru bărbați au coborât din bărci și vorbeau între ei. Plecaseră de cu noapte dar nu prinseseră nimic, iar fețele le erau trase de oboseală și de necaz. Acum își vor spăla năvoadele după obicei și se vor întoarce la familiile lor, însă cu mâinile goale. 

Deodată, Hristos S-a oprit din predica Lui, S-a apropiat de Simon, unul din pescari, S-a urcat în barca lui și i-a cerut să o depărteze puțin de la mal. Simon nu Îl cunoștea pe Învățător, dar s-a supus fără să întrebe ceva. Hristos Și-a continuat apoi cuvântul Lui către ascultători, de la o oarecare distanță. Se adunaseră deja mai mulți, iar El voia să îi cuprindă pe toți cu privirea. Îi erau dragi în dorința lor simplă după Dumnezeu.

După ce a contenit să vorbească oamenilor de pe țărm, Hristos I s-a adresat lui Petru, spunându-i să iasă din nou în larg ca să pescuiască. 

Simon și ceilalți tocmai se întorseseră. Ca niște pescari pricepuți, știau că peștii se prind noaptea, sau dimineața devreme, nu când soarele e la amiază. Erau în meseria asta de mult, poate din tată în fiu. Pe deasupra, erau și obosiți. Iar acum, din senin, un necunoscut le cerea să iasă din nou la pescuit. Un altul poate ar fi refuzat, dar viitorul apostol s-a uitat la Iisus și a văzut ceva în privirea Lui, nu știa încă ce, dar acel ceva l-a convins:

Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins. Dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.

Au vâslit apoi mai în larg, au aruncat năvoadele în apă și… restul e istorie. Au prins o mulțime mare de pești, pentru care, ca să îi ridice în barcă, au chemat de la țărm, prin semne, pe Ioan și Iacov, din cealaltă barcă. Și amândouă s-au umplut până la refuz, încât erau gata să se afunde. (Luca 5, 7)

Probabil, ascultătorii care rămăseseră la țărm au fost și ei martorii acestei capturi ieșite din comun și au spus pe la casele lor minunea.

Partea cea mai frumoasă din textul acesta evanghelic este reacția lui Simon. El a căzut în genunchi și I-a zis lui Hristos: 

Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos !

Mi-l și închipui pe bietul pescar, obosit de muncă, speriat de întâmplare și bulversat de prezența Lui Iisus cum Îi cuprinde genunchii a mare mulțumire. Premoniția lui se adeverise: Omul care stătea în fața lui avea ceva dumnezeiesc în El. Și acel ceva dumnezeiesc l-a luminat pe Simon și bătrânul pescar și-a văzut într-o clipă sufletul descoperit în fața puterii lui Dumnezeu.

De atunci, viața lui, a fratelui său Andrei și a celor doi Zevedei a luat o întorsătură neașteptată, dar știută de Dumnezeu din veșnicie.

Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.

Și așa a fost: din ziua aceea, cei patru au devenit apostoli nedespărțiți ai Mântuitorului, L-au urmat pretutindeni, I-au fost martori la predici, la minuni, la Patimi și la Înviere, pentru ca să Îi continue apoi misiunea până la sfârșitul vieții lor pământești și să Îi stea alături în cea cerească.

            Din textul acestei Evanghelii putem învăța trei lucruri:

Primul este acesta: în viață, îndemnul Mântuitorului trebuie să ne fie cea dintâi călăuză. Oricât de greu ar fi – viața e grea, lumea e rea, etc – avem nevoie și noi de momentul de luciditate spirituală a Sfântul Apostol Petru. Acesta, obosit și necăjit, a avut puterea să spună: „Dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”. Nu a mai stat să analizeze statistic șansele de a prinde ceva, să facă prognoze de eșec sau reușită. Și-a lăsat pur și simplu îndoielile de o parte și a acționat în virtutea credinței. În ciuda șanselor. În pofida așteptărilor.

Al doilea lucru este chemarea: suntem chemați și noi să fim pescari de oameni, așa cum au fost chemați pescarii deveniți apostoli. Suntem chemați să ridicăm pe oameni din adâncurile păcatelor, a indiferenței și a îndoielii, ca să îi aducem la suprafața vieții. Ne spune Hristos și nouă, ca și lui Simon: Nu te teme !

Ce cuvinte frumoase, care se repetă mult în Evanghelii: Nu te teme,  îi spune lui Petru. Nu vă temeți, le spune femeilor purtătoare de mir. Nu te teme, fiică, îi spune femeii vindecate, Nu te teme, îi spune mai marelui sinagogii care plângea pentru fiica lui. Nu te teme, îi spune lui Zaharia când îi promite ca fiu pe Botezătorul și Maicii Domnului, când îi dă vestea Nașterii. Nu vă temeți, le spun îngerii păstorilor la Betleem.

Cea de-a treia învățătură a pescuirii minunate este grija pe care o poartă Dumnezeu pentru latura materială a vieții noastre. Nu le-a dat pescarilor doar sfaturi, le-a dat și hrană pentru ei și familiile lor. Și, cine știe dacă acolo, pe țărmul mării, pescarii, de bucurie, nu vor fi împărțit din peștii lor și celor prezenți. Oricum, primiseră de la Iisus mai mulți pești decât pescuiseră ei vreodată. Vor fi dat din abundența lor și altora, ca mulțumire.

Nu te teme, răsună chemarea peste veacuri. Credința autentică nu e oarbă, dar înseamnă uneori și un pic de risc. Nu e irațională, deși începe exact acolo unde rațiunea noastră limitată nu mai poate pătrunde. În ciuda aparentelor provocări și tentații ale lumii noastre, e bine să îi lăsăm lui Dumnezeu ultimul cuvânt. Când toate par să ne stea împotrivă, când argumentele raționale, promisiunile deșarte și rețetele rapide de fericire abundă în jurul nostru, atunci își face credința simțită avantajele ei, când dăm dovadă de răbdare, perseverență și dor lăuntric după Dumnezeu.