Într-un colțișor de rai

Într-un colțișor de rai
Ferit de privirile iscoditoare ale teologilor,
Dar năucitor de accesibil pruncilor,
Te-am găsit.

Stăteai la umbra unui arțar și țineai, așa, boem, un fir de iarbă în gură.
Aveai un surâs enigmatic pe buze, ca și cum știai ceva anume.
Ca și cum descoperisei cea mai mare taină din univers și Te lăsai îmbrățișat de ea.

M-am așezat și eu.
Un pic încurcat, recunosc.
Nu aș fi vrut să te deranjez, dar tare eram curios să aflu ce știi.
Briza primăvăratică se juca în părul Tău ca niște copii în nisip, după o ploaie cu soare.
Dar Tu erai purtat undeva, departe
De aceleași gânduri pe care, acum, încercam să Ți le deslușesc.

Mi-am dat seama că ești un om bun.
Aveai ceva … aparte.
Nu părea să Te intereseze nimic din mărunțișurile urbane,
Nici din convulsiile filozofilor,
Dar îți făcea plăcere să le privești, distant, și pe unele și pe celelalte.

Îmi plăcea acolo, cu Tine, dincolo de timp și spațiu.
Nu-mi amintesc să fi meritat asta vreodată.
Nu am iertat de-șaptezeci-de-ori-câte-șapte pe cei care m-au scuipat
Și nu mi-am petrecut zilele în litanii prelungite până după asfințit.

Dar cred cu tărie că, dincolo de întrebări, imne și solilocvii,
Te voi regăsi, cândva, la umbra unui arțar, într-un colțișor de rai
Ferit de privirile teologilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *