Vă așteptăm să ne rugăm împreună la Sfânta Mănăstire Antim !

Cuvinte despre post, cu părintele Mihail

 In incinta medievala a Manastirii Antim, timpul are o conotatie aparte. La fel si postul. Cu binecuvantarea parintelui arhimandrit Sofian, staretul asezamantului monahal, am purtat, in pragul Postului Mare, o discutie „de taina” cu parintele ieromonah Mihail Stanciu despre semnificatia acestui ritual ortodox.

 

Post trupesc si exercitiul virtutilor

– Parinte, spuneti-mi, va rog, ce inseamna postul pentru crestinul ortodox ? Este el doar o lista de interdictii alimentare ?

– Postul, dupa invatatura Bisericii Ortodoxe, este o infranare de la anumite mancaruri, pe o anumita perioada, in vederea cresterii duhovnicesti, adica in vederea educarii vointei in acord cu voia lui Dumnezeu si, mai ales, in vederea strunirii trupului de la pornirile sale patimase. Aceasta infranare este nu doar o interdictie la anumite alimente sau doar un regim alimentar, ci este si o porunca dumnezeiasca cu un bogat continut teologic, porunca ce ne ajuta sa crestem spiritual. Postul trupesc trebuie dublat – altfel nu are nici o valoare religioasa – cu exercitiul virtutilor: cu milostenia, cu rugaciunea, fie singur in camera ta de taina, fie in biserica si cu marturisirea pacatelor.

Aici, iata, ajungem la o alta utilitate a postului si anume: el premerge spovedaniei, acest dialog intim al tau cu preotul duhovnic, cand iti deschizi sufletul in fata lui Hristos, recunoscandu-te supus greselii si cerand puterea de a te indrepta.

Totodata, infranarea de la mancare si de la rautati arata ca si trupul este menit sfintirii, alaturi de suflet: „Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu?… Slaviti pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Cor. Vi, 19-20). Prin urmare, postul este si o forma de cinstire, de jertfa adusa lui Dumnezeu. Nu postim, insa, pentru a-L forta pe Dumnezeu sa ne faca toate hatarurile – de multe ori, bunuri sau situatii trecatoare – asa cum fac multi crestini „evlaviosi”: pentru dusmani, pentru vraji, pentru castig la bani.

De asemenea, nu trebuie, atunci cand postim, sa si aratam acest lucru. Foarte frumos spune Mantuitorul in predica de pe munte:

„Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc… Tu insa cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns si Tatal tau care vede in ascuns, iti va rasplati tie” (Matei Vi, 16-18).

As vrea sa mai mentionez un lucru: este trist faptul ca Occidentul a pierdut mult din dimensiunea postului si a nevointei, ajungand la o religie foarte comoda, despartita de traditia Sfintilor Parinti. La polul opus, credintele pagane orientale trateaza postul ca pe o performanta a mandriei omenesti, care insa nu duce la Dumnezeu.

Imparte painea ta cu cel flamand 

– Care sunt foloasele postului? Ce schimbari concrete simte postitorul in fiinta lui ?

– Am vazut ca postul, prin aceasta infranare de la anumite mancaruri si prin deschiderea spre savarsirea faptelor bune, reprezinta o „aerisire” spirituala, o curatire sufleteasca si trupeasca. Postul nu-l tinem numai pentru noi, ci ne deschidem si comuniunii cu ceilalti. Haideti sa vedeti ce clar spune prorocul Isaia: „Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine… Atunci vei striga si Domnul te va auzi; la strigatul tau El va zice: Iata-ma!” (Isaia Lviii, 7-9). Restul comentariilor sunt de prisos.

– Are vreo valoare, macar medicala, postul exclusiv trupesc sau, in termeni neologici, regimul vegetarian ?

– Are, fireste, o valoare medicala si biologica, in sensul curativ. Dar, postul propriu-zis, asa cum este el vazut in Ortodoxie, nu este acelasi lucru cu acest regim dietetic sau vegetarian care astazi este la moda. Am vazut ca postul, la noi, la ortodocsi, este o redescoperire a infranarii de la rautati si savarsirii faptelor bune. Toate – pentru Dumnezeu si cel de alaturi.

– In ce masura trebuie sa se schimbe viata intima a sotilor in timpul postului?

– E o problema delicata si din acest motiv, Biserica nu da niste dispozitii precise. Iata de ce: si viata intima, apropierea trupeasca a barbatului si a femeii, e supusa – de comun acord – acestei infranari din vremea postului, in scopul accentuarii vietii de rugaciune. Un lucru este foarte important: oricum am lua-o, dragostea este mai mare decat postul si ceea ce sotii – de comun acord, repet – hotarasc sa faca pentru viata de familie, este binecuvantat de Dumnezeu. Asta, bineinteles, daca se urmareste o crestere spirituala prin post si rugaciune. Spune Sfantul Apostol Pavel: „Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea si iarasi sa fiti impreuna” (I Cor. VII, 5).

Totul insa trebuie sa fie facut dupa puterea fiecaruia si cu binecuvantarea duhovnicului. Biserica nu condamna actul impreunarii trupesti care are ca rod aducerea la viata a copiilor, ci impreunarea patimasa, redusa la o placere inferioara (desfranarea) si avortul.

De aceea, sotii – de comun acord – hotarasc cand sa conlucreze cu Dumnezeu pentru a aduce la viata o noua persoana, ca rod al iubirii dintre ei. Este si aici o crestere spirituala, o crestere in iubire, pe careDumnezeu o binecuvanteaza prin copii.

– In ce masura se ingemaneaza postul cu rugaciunea ?

– Postul – trupesc, dar si ca schimbare a atitudinii, a intregii noastre vieti cotidiene, in consens cu voia divina – face ca inima sa ne devina mai sensibila la durerile celorlalti si, implicit, la situatia noastra de oameni pacatosi. Si atunci, rugaciunea o putem adresa lui Dumnezeu, intr-o stare de cainta mai accentuata. Atunci cand postesti, iti dai seama ca nu-ti este permis orice si inima iti devine mai receptiva la harul Duhului Sfant.

„Cusutu-mi-a haina de piele pacatul”

– Prin ce se deosebeste Postul Mare care, iata, sta sa inceapa, de celelalte posturi ? Ce contine el deosebit, in plan liturgic ?

– In cultul public al Bisericii, in perioada Postului Mare, constiinta pacatoseniei personale si cea a nevoii de ajutor din partea lui Dumnezeu se ingemaneaza cel mai bine. In prima saptamana avem rugaciunea Canonului celui Mare al Sfantului Andrei Criteanul si, de obicei, regimul nostru de hrana este mai aspru: postim pana seara, dupa slujba acestei piese imnografice, care este de-a dreptul unica. Mai postim astfel si in ultima saptamana a Postului, cand incercam sa traim impreuna cu Mantuitorul Iisus Hristos patimile Lui, drumul Crucii. Incercam, mai bine zis, sa ne facem partasi la Jertfa Lui, pentru ca si el sa ne faca partasi la Invierea Lui.

– Ce inseamna pentru Sfintia Voastra si pentru intreaga obste a manastirii Canonul cel Mare? Exista o traditie a lui aici, la Antim?

– Noi, aici, am mostenit, ca in intreaga Biserica, sa facem, in fiecare seara, de luni pana joi, in prima saptamana a Postului Mare, slujba deosebit de frumoasa a Canonului celui Mare, compozitia Sfantului Andrei Criteanul, din secolul al Vi-lea. Aceasta rugaciune, aceasta cantare, mai exact, multe strofe, separate de refrenul „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma”, are ca tema dominanta pocainta.

Textele din canon urmaresc, practic, intreaga istorie a mantuirii. Inspirate integral din Sfanta Scriptura, cantarile cuprind de la caderea lui Adam in pacat pana la restaurarea adusa de Mantuitorul Iisus Hristos, pe care noi o traim impreuna cu El prin pocainta si prin Sfintele Taine. Iata, spre exemplu, o strofa:

„Pierdutu-mi-am frumusetea cea dintai zidita si podoaba mea si acum zac gol si ma rusinez./ Cusutu-mi-a haina de piele pacatul, golindu-ma de haina cea dintai, tesuta de Dumnezeu”. Iar pentru perioada de dupa venirea lui Hristos, spune: „Desteapta-te, o, suflete al meu, ia seama faptelor tale pe care le-ai facut si adu-le la vedere./ Varsa picaturi de lacrimi, spune cu indrazneala cugetele tale lui Hristos si teindrepteaza”.

Gasim referiri la multi care s-au pocait si au fost primiti de Mantuitorul: vamesul si fariseul, femeia desfranata… Mai sunt, de asemenea, rugaciuni sub forma de refrene adaugate ulterior, adresate Sfantului Andrei Criteanul si Sfintei Maria Egipteanca.

– Ce doriti sa transmiteti, in incheiere, cititorilor revistei „Formula As”?

– As dori sa le transmit, ca cititori, dar si ca enoriasi, invitatia de a ne fi alaturi la Sfanta Manastire Antim pentru a ne ruga impreuna, prin acest Canon Mare. Parintii slujitori, corul studentilor teologi, parintele profesor Petre David, predicatorul nostru, toti, impreuna cu credinciosii, suntem ca o familie si va asteptam cu drag. Post roditor si Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Publicat în Formula As, nr. 402, martie, 2000

Vor mai fi pe lume sfinți

rt1Interviu cu istoricul Răzvan Theodorescu, realizat pentru revista LUMEA Magazin, în anul 2000

 

N.M.: Cum comentați vorbele lui Andre Malraux, „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” ?

R.T.: Celebra spusă a lui Malraux ascunde mai mult adevăr decât am fi tentați să credem la o primă impresie. Într-o lume sfâșiată de contradicții spirituale – nu mai vorbesc de  cele materiale, politice, militare – omul are o singură salvare: credința. Cât de multă dreptate a avut Malraux o arată Europa fostă ateistă și fostă comunistă în care religia, spiritualitatea religioasă, a cunoscut în ultimii zece ani o revigorare neobișnuită, în forme ortodoxe, catolice sau protestante.

Să ne gândim apoi la lumea islamului și toate acestea ne pot face să credem că cel puțin Eurasia va fi într-adevăr lumea unei noi civilizații religioase, dar nu în accepțiunea Evului Mediu, ci o civilizație impregnată de spiritualitate și care va avea alături o componentă seculară foarte importantă. Religia, confesiunea, vor fi cele care vor da o coloratură aparte evoluției civilizației.

Aș spune că celebra frază a politologiei americane, aceea a Sindromului Țării Înrudite – se înțelege, înrudită religios – s-a verificat strălucit în cazul destrămării Iugoslaviei. Acolo nu a fost vorba de interesele unor mari puteri, ci – așa cum spunea la un moment dat un deputat sloven – de faptul că, la sfârșitul secolului XX, în Iugoslavia se întâlneau Roma, Mecca și Bizanțul. E un fel de a înțelege de ce Vaticanul, Germania și Austria au sărit în sprijinul Croației și Sloveniei – țări catolice – , de ce Elțîn a sărit în ajutorul Serbiei lui Miloșevici și mai ales de ce țări musulmane șiite sau sunite – Irak, Turcia sau Arabia Saudită – în al Bosniei. Cred că o explicație mai clară nu putea fi găsită.

N.M.: În antichitate și evul mediu creștin cei mai mulți sfinți erau la origine oameni simpli. Cum credeți că va arăta sfântul acestui secol ?

R.T.: Cred că într-adevăr simplitatea și lipsa de complicații scolastice – o simplitate care este aceea a bunului simț și care evident se educă, dar rămâne fundamental mentalitatea omului simplu – este aceea care poate să ducă la un model de urmat de tipul celui al sfinților.

Nu știu cum va arăta sfântul acestui secol, dar dacă ne gândim la catolica Maica Tereza sau la cazurile unor sihaștri ortodocși din ultimul deceniu, putem spune că ei au fost oameni simpli, cu o viață extrem de simplă și tocmai de aceea au putut să devină modele pentru oamenii simpli, care constituie majoritatea covârșitoare a globului pământesc. Îmi este foarte greu să îmi imaginez un profesor universitar sau un mare artist care, prin exemplul vieții sale, să devină spre bătrânețe un model de urmat.

Noi, intelectualii, nu venim direct din lumea aceasta a credincioșilor, chiar dacă strămoșii noștri asta au fost; suntem prea individualiști, prea complicați, prea sofisticați pentru a putea fi modele morale pentru cei mulți. Noi putem fi modele, dar pentru cei din preajma noastră.

N.M.: În ultimii ani au început să se țină și la noi anumite sărbători de import, cum este Halloween. Cum credeți că vor influența acestea specificul nostru național și spiritual ?

R.T.: Cred că nu vor influența în nici un fel specificul nostru național și spiritual; este pur și simplu o modă întreținută de mass-media, care însă nu va prinde. Sigur, s-ar putea afirma că au mai fost și alte asemenea mode venite din occident care au prins, dar ele sunt legate de niște sărbători naționale. De pildă, pomul de Crăciun apare în spațiul românesc din lumea occidentală la sfârșitul secolului al XIX-lea. Dar la noi exista deja tradiția bradului împodobit de la sărbătorile funerare și maritale, deci el venea pe un teren propice.

Halloween-ul și toate lucrurile acestea vin însă pe un teren absolut neafin cu obiceiurile americane și cred că ele nu vor avea un ecou prea mare.

 

Publicat în revista LUMEA Magazin

fotografia nu-mi aparține