Adunați-vă comori în cer

Adunaţi-vă comori în cer, … căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Textul face parte din Predica de pe Munte (Matei VI, 14-21), imediat dupa Tatăl Nostru și Cele 9 Fericiri. E o evanghelie scurtă. La obiect. Are trei părți. Toate ne pregătesc pentru Postul Mare care stă să înceapă.

Prima este despre iertare

14. Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.

E simplu. Direct. Dacă vrei să fii iertat, trebuie să ierți la rândul tău. Mila și iertarea sunt manifestari ale dragostei, care este cea mai mare virtute. Nu e ușor să ierți, mai ales pe oamenii care ți-au făcut mult rău. Zic unii oameni: „Îl iert, dar nu îl uit.”

Dacă ierți cu adevărat pe cineva, faci ca Dumnezeu, Care șterge cu buretele. Altfel e doar o iertare de suprafață. Acesta este singurul „defect” al Dumnului: că UITĂ păcatele noastre atunci când ni le iartă. Și ne cere să facem la fel. E ușor să iertăm pe cineva care ne-a rănit sau ne-a jignit ? Nu. Dar tocmai aici e paradoxul creștinismului: ne putem depăși pe noi înșine, prin iertare.

Oamenii slabi se răzbună. Oamenii puternici iartă.

A doua este despre felul în care să postim

16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.

17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

coloaneNu există o lecție standard despre post. Orice preot sau carte duhovnicească vă va spune să tineți post „după putere”. În calendar sunt marcate zilele de post și detaliile lor: dezlegare la pește, la untdelemmn și vin, etc. Dar mai important decât regimul alimentar este atitudinea. Să postesti numai de carne, dar măcar să te comporți ca un postitor. Să fii la fel de jovial și bine dispus ca de obicei, ca și cum postul nu e o corvoadă, ci o binecuvântare.

Să fim atent la gesturile mici: un zâmbet, o strângere calduroasă de mână, un sfat bun.

Nicolae Steinhardt:

Orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.

Să nu ne mințim pe noi înșine: postul are dificultățile lui. Șase săptămâni de abțineri nu sunt ușoare. Dar va fi ușor, dacă îl vedem nu ca pe un regim alimentar, ci ca pe o schimbare de atitudine, de optică, de priorități. Postul are nevoie de componenta lui alimentară, dar nu se reduce la aceasta.

Dacă nu putem respecta cerințele alimentare ale postului, măcar să citim mai mult cărți duhovnicesti, să petrecem mai mult timp cu familia, să ascultam muzică bună. Vă recomand poezie. Spune un poet contemporan: „Prin Poezie, încercăm să ne recâștigăm aripile.” Aceasta este, dacă vreți, o definiție alternativă a postului: o încercare de a ne recâștiga aripile.

şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Ce frumos ! Nu vă luați ca reper părerile oamenilor. Luați-L ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos.

A treia parte:

19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Acest text compară credința cu o investiție. Unde și cât iți daruiesti energia și timpul tău, de acolo vei scoate roadele. Și ne îndeamnă să investim energia și timpul nostrum în lucruri nemateriale. Asta nu înlătură necesitatea ocupațiilor și meseriilor prin care ne câștigăm existența, ci pune o ordine, o ierarhie de valori. Totul se rezumă la cuvântul prioritate. Ce este prioritar in viața ta ?

Evanghelia de azi, ca și postul care stă să înceapă, ne cheamă la simplitate. La întoarcerea la lucrurile cu adevărat importante în viața noastră. The basics…

Albert Einstein : O masă, un scaun, un vas cu fructe şi o vioară; ce altceva îi mai trebuie unui om ca să fie fericit ?

Rostită în Catedrala „Buna Vestire”, Montreal,
22 februarie 2015

Și nu ne duce pe noi în ispită

Deunăzi, un om s-a apropiat de mine după slujbă și m-a întrebat dacă nu cumva formula de la sfârșitul rugăciunii Tatăl nostru e greșită. Dumnezeu nu ispitește pe nimeni. Dracul ispitește. Atunci de ce spunem, în cea mai importantă rugăciune a noastră, „și nu ne duce pe noi în ispită” ?

Păi să vedem.
Ispitele sunt niște întreceri atletice. Niște teste. Niște ocazii de a face ceva neplăcut lui Dumnezeu. Dacă le acceptăm, ele devin păcate. În caz contrar, când le întoarcem capul și spunem nu, ele ne întăresc spiritual. Fără ispite, nu am putea fi vreodată conștienți de nivelul de viață sufletească din noi. În acest sens, ispitele acționează ca un barometru al vieții noastre spirituale.

Dar ispitele sunt ceea ce sunt: invitații la păcat. Iar Dumnezeu nu poate fi autorul lor. Dumnezeu ne invită la bine. Dracul este autorul ispitelor. Iar Dumnezeu le tolerează, când, dacă și unde vrea EL. O face spre a noastră întărire. Nu ai putea să verifici cât de solid e un baraj, dacă nu pui și apă în lac. Nu experimentezi cu adevărat postul, dacă nu ai tentația cărnii, prin care să îți călești refuzul.

Așa că omul meu a propus varianta „nu ne lăsa pe noi în ispită”, care ar clarifica un pic problema. Adică, să cerem ca Dumnezeu să nu ne abandoneze, să nu ne lase singuri în ispită.

Soluția merge, dar e incompletă.

Întâi, nu aș încerca să „corectez” rugăciunea, pentru că autorul ei e nimeni altul decât Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Și cred cu tărie că El știa ce spune, atunci când a compus-o. Am putea-o corecta doar dacă traducerea din original ar fi fost greșită. Dar isenikis imas (grecește) și ne nos inducas (latină) înseamnă același lucru: nu ne duce.

În al doilea rând, rugăciunea cere ca Dumnezeu să nu ne ispitească. Ca și Mântuitorul în Ghetsimani, zicem „Tată, de este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta”. Nu doar să nu ne abandoneze în clipa ispitei, dar să nu ne ispitească deloc. Recunoaștem astfel că ispita nu vine de capul ei, ci e direct dependentă de voința Domnului. Iar cel ce e deasupra ispitelor ne va da și mijloacele să ieșim din ele.

În al treilea rând, varianta „nu ne lăsa pe noi în ispită” lasă să se înțeleagă că ispita e cu sens unic. Din afară către noi. Dar și noi putem deveni prilej de ispită pentru cineva de lângă noi. Putem „sminti” zice românul. Iar varianta uzuală, „nu ne duce” acoperă și acest înțeles. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ferească să fim prilej de ispită pentru aproapele nostru.

Recunosc, textul poate fi greșit înțeles la o lectură superficială. Însă m-aș feri să îl modific doar pentru că așa mi se pare mie. În schimb, aș spune de o mie de ori rugăciunea Tatăl nostru, sperând că Dumnezeu mă va ajuta să înțeleg cu inima, nu cu mintea și că mă va feri de ispita modernizării unui text care e mai vechi decât veacurile.