Despre parabola semănătorului și Ilie Moromete

Cuvântul duminicii de azi s-a construit în jurul parabolei semănătorului (Luca 8, 5-15): „Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa…”.
Semințele simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu, iar pământul e inima omului.

Unele semințe au căzut la marginea drumului.

Au fost călcate în picioare sau mâncate de păsări. Aceștia sunt oamenii care nu înțeleg, sau rămân indiferenți. La aceștia, ideea de credință strigă într-un suflet gol și își aude propriul ecou. Intră pe o ureche și iese pe cealaltă.

Alte semințe au căzut pe loc stâncos.

Au răsărit imediat, pentru că nu aveau adâncime. Dar, tot la fel de repede s-au și uscat. Sufletele superficiale, care, pentru moment se bucură că au înțeles ceva. Oameni care nu dublează religiozitatea de o cultură generală cât-de-cât. De aici se nasc bigoții, adepții lui crede și nu cerceta. Oamenii fără întrebări. Entuziaști, dar fără o fundație solidă.

A treia parte din semințe au căzut în pământ cu spini:

…cei care aud cuvântul, dar umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc.
În natură, buruienile răsar pur și simplu. Nu au nevoie să fie semănate. Nu e necesar să facem ceva ca să iasă buruieni. E suficient să NU facem nimic. Buruienile sunt nimic altceva decât grijile, tentațiile, scuzele: viața e grea, lumea e rea, etc…

Textul acesta mă întreabă pe mine, ca și creștin, cât de serios sunt în credința mea: e doar o activitate de weekend, sau un mod de viață ? Sau, ca Moromete: este credința ocupațiunea mea mintală principală ?

Când eram student, am copiat dintr-o Filocalie lista cu toate păcatele și cu toate virtuțile. Mi-au ieșit patru pagini cu păcate și doar trei cu virtuți. De unde concluzia că păcatele sunt mai nuanțate. Răul e mai ușor de făcut, are o ofertă mai diversificată și o politică de marketing mai agresivă. Primul specialist în advertising a fost șarpele în paradis, care a convins-o pe Eva cu un ambalaj bine făcut.

Binele, în schimb, e mai direct, mai dintr-o bucată. Și cred că noi, românii avem această calitate, de a fi oameni dintr-o bucată, de a nu ne lăsa seduși de tentații ieftine.
Fata babei și fata moșneagului: adevărata bogăție se ascunde într-un ambalaj fără sclipici.

A patra categorie de semințe a căzut în pământ bun și a dat roade.

Oamenii cu suflet permeabil, care fac roade întru răbdare. Grâul nu se coace într-o zi. Nici omul nu se sfințește într-o zi. Cuvântul de ordine nu e performanța, ci perseverența.

Într-un colțișor de rai

gradina_noastraÎntr-un colțișor de rai
Ferit de privirile iscoditoare ale teologilor,
Dar năucitor de accesibil pruncilor,
Te-am găsit.

Stăteai la umbra unui arțar și țineai, așa, boem, un fir de iarbă în gură.
Aveai un surâs enigmatic pe buze, ca și cum știai ceva anume.
Ca și cum descoperisei cea mai mare taină din univers și Te lăsai îmbrățișat de ea.

M-am așezat și eu.
Un pic încurcat, recunosc.
Nu aș fi vrut să te deranjez, dar tare eram curios să aflu ce știi.
Briza primăvăratică se juca în părul Tău ca niște copii în nisip, după o ploaie cu soare.
Dar Tu erai purtat undeva, departe
De aceleași gânduri pe care, acum, încercam să Ți le deslușesc.

Mi-am dat seama că ești un om bun.
Aveai ceva … aparte.
Nu părea să Te intereseze nimic din mărunțișurile urbane,
Nici din convulsiile filozofilor,
Dar îți făcea plăcere să le privești, distant, și pe unele și pe celelalte.

Îmi plăcea acolo, cu Tine, dincolo de timp și spațiu.
Nu-mi amintesc să fi meritat asta vreodată.
Nu am iertat de-șaptezeci-de-ori-câte-șapte pe cei care m-au scuipat
Și nu mi-am petrecut zilele în litanii prelungite până după asfințit.

Dar cred cu tărie că, dincolo de întrebări, imne și solilocvii,
Te voi regăsi, cândva, la umbra unui arțar, într-un colțișor de rai
Ferit de privirile teologilor.