O lecție de prietenie

Ne aflăm într-o casă din Capernaum. Printre ascultători, un om paralizat este purtat pe o targă de patru prieteni. Aceștia încearcă să își facă loc prin mulțime, ca să ajungă la Iisus, cu un singur scop: să Îl roage să le vindece prietenul.

Cei patru nu au venit pur și simplu la Iisus. Au făcut o spărtură în acoperiș, pentru că pe ușă nu se putea intra. Au coborât apoi targa pe care se afla prietenul lor, prin gaura respectivă. Ce urmează este relatat aproape mot-a-mot de toți trei evangheliștii: Iisus a apreciat pe prietenii blonavului:

„Văzând credința lor…” (Matei IX, 2)
A lor, nu a bolnavului.
Prietenii sunt, prin urmare, personajele principale. Ei sunt purtătorii mesajului evangheliei de azi.

Nu ni se spune despre cel de pe targă. Cine era, cum ajunsese așa. Poate că dusese un trai păcătos. Poate că fusese un vameș care amărâse mulți oameni la viața lui și acum roata se întorsese și ajunsese la mila acelorași oameni.

Dar un lucru e limpede: cei patru i-au fost alături din prietenie, nu din interes ori forțați de împrejurări. Iar Hristos a văzut asta. A apreciat prietenia lor față de cel bolnav, și le-a indeplinit cererea.
De aceea, îndrăznesc să spun că evanghelia de azi este una despre prietenie.

Inuiții spun: „Nu știi niciodată cu adevărat prietenii de dușmani, până nu se rupe gheața.”
Un prieten adevărat e cel care completează lipsurile tale cu dragostea lui.
Un prieten nu îți spune minciuni comode, ci adevăruri incomode.
În sfârșit, un prieten adevărat este cel care riscă ceva, sacrifică ceva din el însuși pentru tine. Și cine spune asta: Fiul lui Dumnezeu Însuși. Care nu doar a spus că „mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața sa să și-o pună pentru prietenii săi”(Ioan XV, 13), dar a și făcut-o.

Suntem obișnuiți cu un Dumnezeu creator și judecător al lumii. Dar Iisus ne invită să Îi vedem și o altă față. Aceea de prieten. Gata oricând să ne asculte, care ne acceptă așa cum suntem și care ne poartă pe targă atunci când suntem în suferință.
„Care nu uită că și El a fost om pe pământ…” (Crezul lui Steinhardt)

Așa că, spre scandalul și zăpăceala fariseilor, Iisus îi iartă bolnavului păcatele.
Dar omul avea nevoie de o vindecare, nu de o spovedanie. Ce treabă au păcatele cu boala? Ei bine au. Și cine a ascultat rugăciunile de la Sfântul Maslu, înțelege de ce. Sufletul și trupul se îmbolnăvesc împreună, și trebuie vindecate tot împreună.

Minunile nu sunt lucruri extraordinare. Păcatele sunt. Minunile sunt doar întoarcerea la normalitate. De aceea au făcut sfinții minuni. Pentru s-au întors de la păcat la starea cea fără de păcat. La starea de normalitate.

O să îmi petrec restul zilei amintindu-mi de prieteni. O să le spun că țin la ei și că pot conta pe mine la nevoie, ca și cei patru prieteni din evanghelia de azi.