Drumul Damascului

Drumul Damascului.
Undeva, la jumătatea secolului I.

Saul, rabin energic și devotat, călătorește spre orașul sirian, cu un scop clar. Trebuie să depisteze și să elimine pe adepții celui mai recent lider religios evreu, Iisus din Nazaret. E o sectă periculoasă și de aceea, misiunea lui e una în folosul comunității evreiești.

Ce nu știe însă Saul este că, pe acest drum, viața lui se va schimba. Radical. Călătoria lui va deveni, brusc, una inițiatică. Același Iisus îi apare într-o viziune, ziua în amiaza mare și… îi vorbește. Doar lui: „Saule, de ce mă prigonești?”

Cuvintele lui Iisus Hristos au rămas în istorie. Dar, cine nu cunoaște istoria este condamnat să o repete. Așa se face că drumul Damascului a devenit simbolul drumului convertirii. Al căutarii și al regăsirii de sine. Al găsirii răspunsului și al locului în lume. Drumul ridicării vălului care ne acoperea până atunci ochii.

Nu cred în convertirea (nu numai cea religioasa) rapidă și fără efort, stil „plug’n play”. Nici Sfântul Apostol Pavel (fost Saul) nu a ajuns in Damasc gata transformat în creștin, ci a trecut printr-o perioada de frământari și căutari, așa cum îi stă bine unei minți puternice.

De fapt, dacă stau să mă gândesc, drumul Damascului durează toată viața. Pentru ca toată viața suntem înconjurați de întrebări. Depinde de fiecare DACĂ și UNDE căutăm răspunsurile.